Actualitate
În 27 octombrie: Testare Mensa la Alba Iulia. Se caută persoane cu IQ ridicat pentru a intra în societatea celor mai inteligenți oameni din lume
Cei care se consideră pregătiți pentru a fi cooptați în societatea celor mai inteligenți oameni din lume au ocazia de a da „examen de admitere” la Alba Iulia, în data de 27 octombrie, în sala Alumni a Universității „1 Decembrie 1918”. Este vorba despre o testare Mensa, prin care se va putea determina nivelul exact al IQ-ului.
Mensa este o societate fondată în Oxford, Marea Britanie în 1946 cu scopul de a identifica și pune în legatură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență.
Singurul criteriu de admitere în Mensa este obţinerea unui scor care plasează în procentul de 2% al populaţiei. Acest rezultat trebuie obţinut într-un test de inteligenţă aprobat de Mensa.
Mensa are o abordare de tipul „mesei rotunde”, în cadrul căreia rasa, culoarea, sexul, crezul, naționalitatea, vârsta, opțiunile politice, educația și proveniența socială nu constituie criterii de discriminare. În prezent, organizația numară 100.000 de membri în peste 100 de țări ale lumii.
„Ne face plăcere să vă anunțăm oportunitatea oferită locuitorilor din Alba Iulia și județul Alba de a participa la o testare Mensa, organizată în Alba Iulia, în data de 27.10.2013”, a transmis Valeriu Mureșan, secretarul Mensa România.
Pentru participarea la testare este obligatorie înscrierea prin intermediul formularului pus la dispoziție pe pagina de web a Mensa Romania: www.mensa-romania.ro.
Taxa de înscriere este de 25 lei pentru plata prin bancă sau 35 lei pentru plata pe loc, la testare, iar data limită pentru înscriere este 25 octombrie 2013.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News