Eveniment
În ce condiții ar putea fi organizate festivalurile UNTOLD și NEVERSEA în 2021. Cele trei soluții propuse de organizatori
Cele mai mari festivaluri muzicale din România, Untold şi Neversea, ar putea fi organizate în vara anului 2021, după o pauză de un an, cauzată de pandemie. Anunţul a fost făcut de Edy Chereji, director de comunicare al celor două festivaluri într-o intervenție la Antena3.
El este de părere că evenimentele pot fi organizate cu public, în siguranţă, dacă se vor respecta câteva condiţii. Accesul publicului ar urma să fie codiţionat de dovada vaccinării, dovada anticorpi sau de un rezultat negativ la un test rapid COVID-19.
Edy Chereji a anunțat ce soluții se caută și se propun pentru ca iubitorii de muzică live să poată participa la festivaluri deja celebre în România și străinătate.
„Ne dorim să găsim această soluție alături de autorități. Aceasta a fost și rugămintea noastră, să nu renunțăm la această posibilitate de a reveni încetul cu încetul la normalitate. Și să ne punem la masă și să vedem care sunt scenariile posibile pentru această vară și care sunt măsurile pe care le-am putea pregăti astfel încât să avem o vară cu evenimente.
Nu putem spera, nu putem visa la o întoarcere la ceea ce a însemnat 2019. Dacă vom putea organiza evenimente, vor fi cu anumite compromisuri și măsuri care ne vor face să avem anumite limitări sau lucruri care ar putea să schimbe din experiența pe care oamenii o cunosc atunci când vine vorba de concerte și festivaluri”, a precizat acesta.
Trei soluții propuse de organizatorii Untold și Neversea pentru festivalurile din 2021
- dovada vaccinării
- dovadă anticorpi
- rezultat negativ la un test rapid COVID-19
„Acestea sunt trei dintre soluțiile și măsurile care credem noi că într-un mod cumulat ar putea să ajute și să permită reluarea activităților cu public.
O măsură de genul distanțare socială este imposibilă. Cel mai important lucru este să ne punem la masă cu autoritățile și să inventăm și să găsim acel manual de utilizare a unui eveniment. Să înțelegi cum poți izola oameni care prezintă un risc de cei care nu prezintă un risc.
Ce se întâmplă cu festivalurile mari din străinătate
Suntem în contact cu colegii din străinătate și lucrează cu același scenariu: de a ține evenimentele în vara. Este mult mai avansată relația cu autoritățile. În alte țări din Europa s-au făcut și evenimente de tip test. Multe Guverne în Europa au și garantat încă de acum o relaxare financiară pentru cei care organizează evenimente și festivaluri.” a mai spus Edy Chereji la Antena 3.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News