Connect with us
Advertisement

Actualitate

În ce condiții pot călători minorii de peste 16 ani în străinătate, singuri. Legea a fost votată în Parlament

Publicat

Minorii de peste 16 ani vor putea călători singuri în străinătate la rude, pentru studii sau în scopuri medicale, potrivit legii adoptate miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. 

Președintele Klaus Iohannis trebuie să promulge legea. Inițial, proiectul prevedea că minorii care au împlinit 16 ani pot călători singuri în orice scop în străinătate, dacă au acordul părinților sau tutorilor legali.

Ccomisiile Camerei Deputaților au limitat posibilitatea la câteva situații în care se poate face acest lucru.

„Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate

  • în vizită la rude
  • pentru studii
  • pentru a participa la concursuri oficiale
  • pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare în acest sens

poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliției de frontieră o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”, stabilește amendamentul adoptat de comisii.

Legea a trecut de Camera Deputaților cu 277 voturi „pentru”, unul „contra” și o abținere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement