Connect with us
Advertisement

Actualitate

În ce domenii au crescut salariile cel mai mult. Profesiile în care se câştigă peste 1.000 de euro. Statistici de la INS

Publicat

bani Cele mai mari salarii au fost înregistrate în domeniul extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale, adică venituri medii nete de 5.737 lei, potrivit datelor INS, aferente lunii septembrie. La polul opus, cele mai mici câştiguri salariale au fost în hoteluri şi restaurante (1265 lei).

În luna septembrie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.898 lei, cu 0,8% mai mare decât în luna august 2016. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.094 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 18 lei (+0,9%).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real1 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,9%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost de 101,0% pentru luna septembrie 2016 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 159,9%, cu 1,5 p.p. mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2016.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an, potrivit INS.

În luna septembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2016. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s‐au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat:

– cu 20,6% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 11,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;

– între 4,5% şi 7,0% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea băuturilor;

– între 2,0% şi 4,5% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cercetare‐dezvoltare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, alte activităţi industriale n.c.a., tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost:

– cu 12,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior;

– între 5,0% şi 10,0% în extracţia minereurilor metalifere, tranzacţii imobiliare, industria metalurgică, telecomunicaţii;

– între 2% şi 4% în fabricarea altor mijloace de transport, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi pe apă, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

În sectorul bugetar, s‐au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+8,0%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice şi aplicării prevederilor legale4 pentru personalul plătit din fonduri publice. Uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat şi în administraţie publică (+0,8%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+0,3%).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement