Învățământul privat autorizat va primi finanțare per elev, în perioada stării de alertă. Decizia a fost luată de Guvern, prin Ordonanță de urgență, potrivit vicepremierului Raluca Turcan.

Guvernul a luat decizia “de asigurare a finanțării de bază pentru copiii din învățământul privat autorizat, pentru că aici există o situație în care furnizori privați de servicii educaționale în curs de acreditare și în plin în situație de autorizare nu beneficiau de această finanțare per elev, iar pe perioada criză a fost profund afectat și în felul acesta”, a precizat Turcan.

Publicitate

Vezi BACALAUREAT 2020: Toate testele de pregătire și baremele. Modele de subiecte pentru examenul elevilor de clasa a XII-a

”Cât timp suntem în stare de alertă, ei vor primi această finanțare per elev”, a declarat vicepremierul.

În 15 martie 2020, după închiderea şcolilor, peste 80 de școli și grădinițe particulare din România au solicitat Guvernului măsuri de sprijin.

Vezi EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Toate testele de pregătire și baremele. Modele de subiecte pentru examenul elevilor de clasa a VIII-a

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Legea educației prevede în prezent că numai copiii din unitățile de învățământ acreditate – nu și cele autorizate, care sunt de fapt prima formă legală de înființare a unei unități particulare – primească finanțare de la stat, conform principiului “finanțarea urmează elevul”.

sursă: edupedu.ro