Actualitate
FOTO – VIDEO | „În siguranţă, alături de jandarmi”: Campanie derulată de oamenii legii în liceele din Aiud şi Cugir
În perioada mai-iunie, Jandarmeria Alba a desfăşurat proiectul „În siguranţă, alături de jandarmi”, iniţiat pentru prevenirea violenţei în mediul şcolar. Primele acţiuni informativ preventive s-au adresat elevilor, personalului didactic şi auxiliar de la Colegiul Naţional „David Prodan ” şi Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” din oraşul Cugir. Au urmat prezentări destinate elevilor de la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”, Colegiul Tehnic – Grup Şcolar şi Colegiul „Bethlen Gabor” din Aiud.
Elevii au fost informaţi cu privire la rolul, importanţa şi locul Jandarmeriei Române în cadrul forţelor de ordine publică şi au fost conştientizaţi referitor la consecinţele răspunderii contravenţionale sau penale la care se expun prin săvârşirea unor fapte incriminate de prevederile legale.
Dezideratul major al acestui parteneriat educaţional este promovarea valorilor comune ale ordinii şi siguranţei elevilor, atât pe timpul cursurilor cât şi în afara acestora. Drept urmare, acesta vizează atât dezvoltarea în rândul elevilor a spiritului civic şi a comportamentului prosocial cât şi conştientizarea de către tineri a responsabilităţilor civice care le revin şi a consecinţelor răspunderii contravenţionale sau penale la care se expun prin săvârşirea unor fapte incriminate de prevederile legale.
Nu în ultimul rând, pe parcursul întâlnirilor cu elevii, se va urmări şi realizarea unei apropieri a acestora faţă de Jandarmeria Alba, prin transmiterea unor informaţii referitoare la misiunile şi atribuţiile acestei instituţii specializate pe segmentul de asigurare şi restabilire a ordinii şi liniştii publice.
„Având în vedere feedback-ul pozitiv receptat în urma unor acţiuni anterioare similare, ne exprimăm convingerea că şi de această dată întâlnirile vor avea rezultatul scontat, se vor desfăşura într-un mod interactiv şi vor contribui la dezvoltarea abilităţilor de protecţie personală a elevilor şi la promovarea în rândul acestora a unui comportament bazat pe respectarea legii şi a normelor de conduită general acceptate de societate”, au transmis jandarmii.
În cadrul demersului informativ al Jandarmeriei Alba acţiuni similare au fost organizate în colegii, licee şi grupuri şcolare din oraşul Cugir.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News