Connect with us
Publicitate

Actualitate

În weekend: 70 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică la manifestările de pe Muntele Găina și de la Avram Iancu. Atenţionări pentru participanţi

Publicat

targul de fete pe muntele gaina arhiva Aproximativ 70 de jandarmi vor asigura, zilnic, măsurile de ordine publică şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural-artistice care vor fi organizate în perioada 22-23 iulie  în comuna Avram Iancu şi în zona Muntelui Găina. Aceştia provin din cadrul Jandarmeriei Alba şi Grupării de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş. Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de normalitate civică şi de siguranţă pentru toţi participanţii şi vor viza în principal prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială.

În scopul preîntâmpinării apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite, supunem atenţiei tuturor celor care vor participa la aceste manifestări să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine dacă sunt solicitaţi şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate.

În plus, reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 372 Cod penal, este interzisă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani sau amendă portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase pe timpul adunărilor publice. În categoria obiectelor periculoase, sunt incluse cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, armele neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitivele pentru şocuri electrice precum şi substanţele iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant.

În plus, supunem atenţiei celor care vor accede pe Muntele Găina să respecte regulile locului, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să fie echipaţi adecvat vremii, să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.

De asemenea, pentru evitarea unor situaţii neplăcute le recomandăm să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. Aducem în atenţie faptul că pe timpul manifestărilor din anii precedenţi s-au înregistrat situaţii în care copiii s-au rătăcit de părinţii lor şi de aceea le recomandăm celor din urmă să supravegheze îndeaproape comportamentul minorilor. În cazul în care constată că aceştia lipsesc le indicăm să ia de urgenţă legătura cu cel mai apropiat echipaj de jandarmerie sau poliţie sau să apeleze 112.

Reamintim cetățenilor că aceştia pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate