Actualitate
În weekend: Cupa României la şah rapid pe echipe, la Alba Iulia. Cei mai buni şahişti români se întâlnesc în Cealaltă Capitală. PROGRAMUL
Cei mai buni şahişti români se întâlnesc, în weekend, la Alba Iulia. Participă la una dintre cele mai importante competiţii naţionale ale anului: Cupa României la şah rapid pe echipe.
La turneu vor participa cele mai puternice cluburi de seniori din România, dar şi echipe de amatori din judeţul Alba şi din alte localităţi din ţară.
În total sunt aşteptate la start 22 de echipe din Arad, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara, din judeţul Alba fiind înscrise în competiţie echipe reprezentând Clubul Municipal de Şah Alba Iulia, CSU Alba Iulia, CSO Cugir şi Şah Club Cugir.
Rundele sunt programate sâmbătă, 20 mai, în intervalele orare 9.00-12.00 şi 16.00-19.00, respectiv duminică, 21 mai, între orele 10.00-13.00.
Principalele favorite sunt CSM Bucureşti la feminin, cu şahista Corina Peptan, cvadruplă campioană mondială de junioare (1988, 1990, 1991 şi 1995) şi multiplă campioană naţională de senioare, şi AEM Luxten Timişoara la masculin, cu tripleta de mari maeştri internaţionali: Constantin Lupulescu, Mircea Parligras şi Vladislav Nevednichy. Primii doi sunt cei mai bine cotaţi jucători români în acest moment, iar al treilea este câştigătorul Openului Internaţional al României de anul trecut.
Şanse la câştigarea cupei au însa şi alte echipe. Politehnica Iaşi participa cu forţe puternice, la masculin echipa fiind formată din marele maestru internaţional Dmitry Svetuskin (Moldova) şi maestrii internaţionali Mihnea Costachi, Vladimir Danilov şi Vlad Ungureanu. La feminine, marea maestră internaţională Irina Bulmaga le va avea alături pe maestra internaţională Camelia Ciobanu şi Miruna Lehaci, proaspătă campioană mondială şcolară la categoria junioare sub 13 ani.
Medicina Timişoara, altă echipa de tradiţie a şahului românesc, se bazează pe marii maeştri internaţionali Mihail Marin şi Marius Manolache, pe maeştrii internaţionali Teodor Anton şi Gabriel Mateuţa şi pe juniorul David Gavrilescu.
Echipa la care este legitimat Dieter Nisipeanu, CSM Baia Mare, şi-a anunţat prezenţa la competiţie, dar nu şi componenţa echipei. Surprize pot produce şi alte echipe, cum ar fi CSU Arad la feminin sau Vados Arad la masculin.
Iubitorii şahului albaiulian vor avea prilejul să îi întâlnească la turneu şi pe antrenorii emeriţi Sergiu Grunberg, fost campion naţional de seniori şi antrenor al echipelor României de seniori şi senioare, şi Ioan Mărăşescu, câştigătorul din 1984 al Turneului Internaţional al României, managerii celor două echipe de tradiţie ale şahului timişorean, AEM şi Medicina.
În timpul liber, cu siguranţă participanţii la competiţie nu se vor plictisi, deoarece weekendul care urmează se anunţă a fi unul foarte animat în Alba Iulia. Pe lângă evenimentele tradiţionale, cum ar fi spectacolul Gărzii Apulum din fiecare vineri seara, de la ora 19.00 şi schimbul Gărzii Cetăţii Alba Carolina de sâmbătă, de la ora 12.00, de vineri până duminică sunt programate Târgul de carte „Alba Transilvana” şi Târgul „Gustos de Alba”. Sâmbătă este “Noaptea în care istoria prinde viaţă la Alba Iulia”, Muzeul Unirii deschizându-şi porţile pentru vizitatori şi aşteptându-i cu spectacole oferite de trupele de reenactment patronate de muzeul albaiulian, Legiunea a XIII-a Gemina Apulum, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis, Magna Nemesis şi Garda Naţională, dar şi cu personalităţi marcante ale istoriei românilor precum Mihai Viteazu, Horea, Avram Iancu, regii Ferdinand si Maria sau primul primar al municipiului Alba Iulia, Camil Velican.
Cupa României este organizată de Federaţia Română de Şah şi Asociaţia Judeţeană de Şah Alba, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia, Hotel Transilvania, DGASPC Alba, Muzeul Unirii Alba Iulia, Fundaţia Comunitară Alba şi sponsori.
PROGRAMUL:
Alba Iulia, Hotel Transilvania
Sâmbătă, 20 mai
Orele 8.45 – 9.00: festivitatea de deschidere
Orele 9.00-12.00: rundele 1-3
Orele 16.00-19.00: rundele 4-6
Duminică, 21 mai
Orele 10.00-13.00: rundele 7-9
Ora 13.00: festivitatea de premiere
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News