Primul weekend din luna martie aduce albaiulienilor nenumărate posibilități de distracție și de a petrece timpul liber. Super concert Cabron în Club Stage, „Mama ei de petrecere” în Allegria, „British Night” în „Le Papion” sunt doar câteva dintre ofertele de mărţişor.
Publicitate
Vineri, 1 martie
Spațiile RYMA vă invită la debutul unor întâlniri deosebite o introducere în lumea muzicii benefice sufletului. Va avea loc o prezentare a metodelor și tehnicilor de armonizare prin muzică și sunete. Evenimentul se desfăşoară în camera cu șemineu, de la ora 19.00.
1 Martie aduce la Habitat ediţia a doua a unui eveniment care s-a bucurat de un real succes. Este vorba despre conceptul "Silent Dance". Participanţii vor primi la intrare căști wireless, iar muzica va fi mixată pe trei canale individuale, de trei DJ diferiti. Intrarea este 10 lei.
Publicitate
Pentru a sărbători prima lună de primăvară, Go in organizează, vineri, o petrecere colorată pentru toate gusturile. "Spring Sensation Party" începe la ora 22.00, iar petrecăreții sunt așteptați să se îmbrace cât mai colorat.
Și pentru că albaiulienii nu dorm vinerea, „Le Papion” vă așteaptă la o super petrecere „British Night”. O seară în care DJ Rareș promite că atmosfera va fi ca și în Anglia. Cei care vin îmbrăcaţi în stilul britanic - costume, pălării, joben sau articole vestimentare cu steagul Angliei sau Marii Britanii - vor fi premiați, după examinarea pozelor din cadrul evenimentului. Vezi aici detalii.
Publicitate
Emisiunea "Mama ei de ştire" vă aduce ,vineri, în Club Allegria,"Mama ei de petrecere". Muzică live până la miezul nopții, spectacol de lumini și multe alte surprize. Și, pentru că o petrecere care se respectă are și un dress code, albaiulienii sunt așteptați să se îmbrace în alb.
Sâmbătă, 2 martie
În loc de mărțișor, Club Stage aduce albaiulienilor unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai momentului, Cabron. La sfârşitul iernii, localul vă aşteaptă să fiţi "pe val”, sâmbătă, la cea mai tare petrecere din oraş. Intrarea este 15 lei pentru băieți și 10 pentru fete.
Publicitate
Club Allegria a pregătit o surpriză doamnelor și domnișoarelor din Alba Iulia și îi aduce, sâmbătă, special pentru ele, pe cei de la „Taboo Boys”. Trupa promite multe surprize și premii.
Tinerii din Ocna Mureș sunt așteptați, sâmbătă, să petreacă o seară de primăvară memorabilă în Club Ambra la „Saturday Night Fever”. Cei care își vor serba ziua de naștere vor primi o șampanie din partea casei. Intrarea costă 5 lei.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin vezi mai mult ...
Comentarii (0)