Actualitate
În week-end, jandarmii din Alba vor asigura ordinea şi siguranţa publică pe timpul a cinci manifestări sportive şi un protest
Sâmbătă, 24 noiembrie, echipaje din cadrul Jandarmeriei Alba vor asigura ordinea şi liniştea publică pe timpul unei noi ediţii a “Crosului Unirii” – activitate care face parte din calendarul manifestărilor organizate de autorităţile locale cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României. De asemenea, jandarmii vor acţiona pentru prevenirea oricăror incidente pe timpul meciului de baschet feminin dintre echipele C.S.U. Alba Iulia şi A.C.S. Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.
Tot sâmbătă, jandarmii din Aiud vor veghea la buna desfăşurare a unui concurs de carturi confecţionate de echipa de cercetaşi din cadrul Colegiului Naţional „Bethlen Gabor”. Şi jandarmii din Cîmpeni se vor afla sâmbătă la datorie şi vor avea în atenţie o manifestare sportivă organizată în sala de sport din localitate.
În plus, echipaje de jandarmerie vor fi prezente în localitatea Balomir, unde vor acţiona pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate pe timpul unei manifestări de protest a localnicilor împotriva traficului greu determinat de activitatea balastierelor din zonă.
Duminică, 25 noiembrie, jandarmii vor asigura buna desfăşurare a meciului de volei feminin dintre echipele C.S.U. Alba – Blaj şi VC Unic LPS Piatra Neamţ, joc sportiv care contează în cadrul etapei a VIII-a a Campionatului Naţional de Volei.
„Reamintim participanţilor să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu deţină arme de orice fel, să nu arunce obiecte către scenele organizate, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. În plus, recomandăm supravegherea îndeaproape a comportamentului copiilor şi acordarea unei atenţii sporite modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale. De asemenea, readucem în atenţie că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele amintite şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi la numărul unic de urgenţe – 112”, au transmis jandarmii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News