Actualitate
În weekend: „Mureş pe marginea ta”, cel mai vechi festival de folclor din Transilvania, la Ocna Mureş. PROGRAM
În perioada 7–8 noiembrie, zeci de tineri interpreţi de folclor din întreaga ţară participă la cel mai vechi festival de folclor din Transilvania, potrivit orgnizatorilor: Festivalul Concurs de Interpretare a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta”, la Ocna Mureş. Interpreţi renumiţi ai cântecului popular românesc vor susţine recitaluri, sâmbătă şi duminică, pe scena Casei de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureş. Intrarea este liberă.
Festivalul, ajuns la cea de-a XXVIII-a ediţie şi în concurs sunt înscrişi 47 de concurenţi, dintre aceştia fiind selecţionaţi pentru finală 25 de interpreţi din judeţele Alba, Mureş, Gorj, Cluj, Suceava, Bistriţa Năsăud, Dolj, Bihor, Bacău, Tulcea, Sibiu, Sălaj, Olt.
Juriul festivalului este format din interpreţi şi oameni de televiziune cu o bogată experienţă scenică: Alexandru Pugnea – interpret de folclor, Sergiu Vitalian Vaida – realizator de emisiuni folclorice, Leontina Fărcaş – interpret de folclor şi profesor la Centrul de Cultură Augustin Bena Alba, Ana Strâmturean – interpret de folclor şi profesor la Şcoala de arte din Cluj Napoca, Dorina Oprea – interpret de folclor şi profesor la Centrul judeţean pentru cultură tradiţională şi arte din Târgu Mureş, Stelian Feraru – directorul Liceului de arte “Regina Maria” Alba Iulia, Constantin Şalapi – directorul Centrului Cultural “Lucian Blaga” Sebeş.
Festivalul debutează, sâmbătă, la ora 17.00, cu concursul de interpretare, iar de la ora 19.30 va continua cu recitaluri susţinute de Ansamblul „Tradiţi Uiorene” din Ocna Mureş şi interpreţii Virgil Moga (Alba), Dorina Oprea (Mureş), Ion Drăgan (Gorj), Ana Strâmturean (Cluj).
Duminică festivalul cuprinde, începând cu ora 17.00 Gala Laureaţilor, în care vor evolua pe rând cei mai buni dintre tinerii interpreţi înscrişi în acest an în concursul de interpretare. Evenimentul se va încheia cu recitaluri susţinute de Denisa Bărbat (Alba), Alexandru Pugna (Bistriţa Năsăud), Maria Şalaru (Bacău), Aurelia Preda (Dolj), Leontina Fărcaş şi „Mugurii de Tezaur” (Alba). Pe tot parcursul festivalului interpreţii şi concurenţii vor fi acompaniaţi de Orchestra Ansamblului „Augustin Bena” Alba (dirijor Alexandru Pal).
Festivalul Concurs de Interpretare a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta” este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria şi Consiliul Local Ocna Mureş şi Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureş. Evenimentul este cel mai vechi festival de folclor din Transilvania.
Intrarea la toate spectacolele din cadrul Festivalului Concurs de Interpretare a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta” este liberă.
Ocna Mureş găzduieşte în aceeaşi perioadă şi un simpozion naţional de folclor cu tema „Artistul între tradiţie şi actualitate”, aceasta fiind prima reuniune naţională a profesorilor de folclor din şcolile de arte din România. Manifestarea se doreşte a fi una de ţinută la care şi-au anunţat deja participarea profesori şi interpreţi de folclor din judeţele Harghita, Mureş, Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Bacău, Tulcea, Gorj, Dolj, Caraş-Severin.
PROGRAM
Festivalul de Interpretarea a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta”
Ocna Mureş. 7 – 8 noiembrie 2015
Sâmbătă. 7 noiembrie 2015
Ora 17.00 – Festivalul-concurs „Mureş pe marginea ta” – concurs de interpretare
(Casa de Cultură „Ion Sângereanu” Ocna Mureş)
Ora 19.30 – Recitaluri:
Virgil Moga – Alba
Ana Strâmturean – Cluj
Dorina Oprea – Mureş
Ansamblul „Tradiţii Uiorene”
(Casa de Cultură „Ion Sângereanu” Ocna Mureş)
Duminică. 8 noiembrie 2015
Ora 17.00 – Gala Laureaţilor Festivalului „Mureş pe marginea ta”
(Casa de Cultură „Ion Sângereanu” Ocna Mureş)
Ora 17.30 – Recitaluri:
Denisa Bărbat – laureată ediţia 2014. Alba
Leontina Fărcaş şi „Mugurii de Tezaur” – Alba
Ion Drăgan. Gorj
Maria Şalaru. Bacău
Aurelia Preda . Dolj
Alexandru Pugnea. Bistriţa Năsăud
(Casa de Cultură „Ion Sângereanu” Ocna Mureş)
Acompaniază Orchestra „Augustin Bena” a judeţului Alba. dirijor Alexandru Pal.
Intrarea este liberă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News