Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

În WEEKEND: Sărbătoarea „Fiii satului” la Drâmbar şi Teleac. Spectacol folcloric, foc de artificii şi campionat de fotbal. PROGRAM

Publicat

drimbar teleac A doua ediție a sărbătorii “Fiii Satului” se va desfăşura în acest weekend la Drîmbar și Teleac. În program sunt incluse slujbe religioase, lansări de carte, campionat de fotbal, spectacol folcloric şi foc de artificii.

Evenimentul este organizat de către Primăria și Consiliul Local al comunei Ciugud.

Sâmbătă, 15 august manifestările vor debuta la Biserica Ortodoxă din Drîmbar, care în această zi își sărbătorește hramul, Adormirea Maicii Domnului, și împlinește 20 de ani de la sfințire.

După oficierea Sfintei Liturghii vor fi acordate diplome și va fi oficiată o slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor din Drîmbar unde va fi lansată și placheta de versuri „La Drâmbar” scrisă de Ioan Filimon, fiu al satului Drîmbar.

Tot sâmbătă va avea loc și o partidă de fotbal între Teleac și Drîmbar.

Ziua de duminică va debuta cu un moment special pentru teleceni. În biserica din localitate, a cărei construcție a fost începută acum cinci ani și va fi finalizată anul viitor, va fi oficiată pentru prima dată Sfânta Liturghie care va fi urmată de o slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor din localitate.

După aceste momente sărbătoarea se va muta în zona Restaurantului Mureșul Drîmbar unde va fi lansată monografia satelor Drîmbar și Teleac scrisă de către profesorul Ioan Magda, educatoarea Eugenia Cioancă și regretatul profesor Ioan Breaz.

Manifestarea va mai cuprinde un spectacol folcloric și un foc de artificii.

Programul la Fiii Satului Drîmbar și Teleac:

Sâmbătă, 15 august

9.30-10.00: primirea oaspeţilor la Biserica Ortodoxă Drîmbar

10.00-12.00: Sfânta Liturghie

Acordarea de diplome

12.00- 12.30: Slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor din Drîmbar

13.00- 13.30: Lansarea plachetei de versuri „La Drâmbar” scrisă de Filimon Ion

Campionat de fotbal Drâmbar – Teleac

Duminică, 16 august

9.30-10.00: primirea oaspeţilor la Biserica Ortodoxă Teleac

10.00-12.00: Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Teleac

Acordarea de diplome

12.00- 12.30: Slujba de pomenire la Monumentul Eroilor Teleac

17.00: Lansarea Monografiei satelor Drâmbar și Teleac -Zona Restaurant Mureșul Drîmbar

17.15: Spectacol folcloric-Zona Restaurant Mureșul Drîmbar

Ansamblul Folcloric „Doina Mureșului Ciugud”

Ansamblul Folcloric al Județului Alba, condus de Alexandru Pal

Roxana Reche

Cătălin Hașa

Dorina Narița

Marinela Baba

Eugen Mihăilă

21:00 – Artificii

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax