Actualitate
În WEEKEND: Zilele oraşului Baia de Arieş. Întreceri sportive, cântece, dansuri, spectacole şi degustare de sarmale, în Munţii Apuseni. PROGRAMUL
În acest weekend, la Baia de Arieş este prilej de sărbătoare, cu ocazia Zilelor Oraşului. Întreceri sportive, cântece, dansuri, expoziţie de sarmale cu degustare şi spectacole de muzică populară şi uşoară, toate acestea îi aşteaptă, în perioada 26-27 iulie pe cei care vor să se distreze în Munţii Apuseni.
Vă prezentăm programul evenimentului:
Sâmbătă, 26 iulie 2014
Orele 10.00-16.00 Întreceri sportive desfăşirate la Baza sportivă din Baia de Arieş
Orele 16.00-20.00 Program de cântece şi dansuri susţinut de Ansamblul „Doina Arieşului” al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieş
Orele 20.00-22.00 Discotecă în aer liber
Duminică, 27 iulie 2014
Ora 12.00 Cuvântul de deschidere al primarului Traian Pandor; cuvânt de salut al oficialităţilor invitate; depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor; Te-Deum oficiat de un sobor de preoţi
Ora 13.00 Program de cântece şi dansuri susţinut de Ansamblul „Doina Arieşului” al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieş
Ora 13.40 Lansare de carte – profesor Dumitru Mălin
Lansarea cărţii „Monografia oraşului Baia de Arieş” a profesorului Vasile Harda
Ora 14.00 Spectacol folcloric „Cântul sălciuan” din comuna Sălciua
Ora 14.30 Expoziţie cu degustare de produse culinare (sarmale)
Ora 15.00 Premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie
Orele 15.30-20.30 Spectacol folcloric cu: Ansamblul folcloric „Dor Moţesc” din Cîmpeni, Ansamblul Folcloric „Ardeleanul” din Sibiu (recital folcloric Cornel Borza, Garofiţa Pop, Lavinia Mariş; Claudiu Racz – RABA de la Cluj)
Ora 20.30 Spectacol de muzică uşoară – Oana Radu
Ora 22.00 Închiderea festivităţilor şi focul de artificii.
Prezentator: Angela Chelaru
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News