Eveniment
Decizie la Curtea de Apel: Pentru 17 din cei 32 de inculpaţi din Dosarul utilajelor agricole furate din UE se menține măsura arestului preventiv
Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut măsura arestării preventive pentru cei 17 inculpaţi din Dosarul utilajelor agricole furate din ţări ale Uniunii Europene. Aceştia vor rămâne în continuare după gratii, iar instanţa va verifica periodic, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile. Următorul termen de judecată în acest dosar este stabilit pentru data de 1 septembrie. Reamintim că în acest dosar mai sunt judecaţi pentru favorizarea infractorului şi Ioan Tarnu, şeful SRI Alba (suspendat din funcţie) şi Liviu Schiau, subcomisar BCCO Alba Iulia.
Vă prezentăm comunicatul făcut public de Curtea de Apel Alba Iulia în legătură cu decizia magistraţilor:
„Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore, competenţa soluţionării recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În acest dosar au fost trimişi în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia în 30.05.2011, prin Rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara 32 de inculpaţi dintre care 18 aflaţi în stare de arest preventiv.
Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave din state ale Uniunii Europene şi pentru săvârşirea în principal a următoarelor fapte: identificau utilaje agricole, verificau modul în care erau depozitate de către proprietari, căile de acces pentru pătrunderea prin efracţie, eventualele sisteme de alarmă sau sisteme de urmărire GPRS, după care utilajele erau sustrase, transportate în România, fiind folosite documente falsificate, ascunse la diverşi tăinuitori şi apoi valorificate pentru importante sume de bani.
În urma verificării din oficiu a măsurii arestării preventive a inculpaţilor Curtea de Apel Alba Iulia a dispus marţi, 31.05.2011, menţinerea stării de arest a 17 inculpaţi. Aceşti inculpaţi au fost reţinuţi la date diferite în perioada decembrie 2010-aprilie 2011, iar măsura arestării preventive a fost dispusă şi prelungită succesiv, după caz. Referitor la celălalt inculpat judecat în stare de arest preventiv, Tukacs D.V., acesta a fost reţinut într-o altă cauză.
Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi Tarnu Ioan, locotenent-colonel, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba şi Schiau Liviu, subcomisar de poliţie la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului.
Primul termen de judecată în acest dosar a avut loc la data de 16.06.2011. Având în vedere cererile de amânare formulate de inculpatul B.C. şi partea vătămată A. D., pentru respectarea dreptului la apărare şi în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu părţile vătămate G.H. din Franţa, E.C.H. din Franţa şi U.A.E. din Grecia, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 01.09.2011.
Pentru mai multe detalii privind acuzaţiile aduse inculpaţilor se poate vedea comunicatul de presă din 01.06.2011 publicat pe site-ul D.I.I.C.O.T., https://www.diicot.ro/.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News