Încă 7 autobuze electrice și 10 stații de încărcare la Sebeș. Primăria a semnat contractul de peste 18,5 milioane de lei
Municipiul Sebeș își extinde flota de transport public nepoluant cu încă șapte autobuze electrice și zece stații de încărcare. Primăria a semnat contractul de furnizare, în valoare de peste 18,5 milioane de lei cu TVA, în cadrul unui proiect european mai amplu. După finalizarea investiției, Sebeșul va dispune de 16 autobuze electrice achiziționate prin cele două proiecte derulate în ultimii ani.
Noua investiție este realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiul Sebeș”, cod SMIS 319677, finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.
Potrivit Primăriei Sebeș, contractul semnat pentru furnizarea noilor vehicule și a infrastructurii de încărcare are o valoare de 18.566.240 de lei, TVA inclus.
Șapte autobuze electrice noi și zece stații de încărcare
Contractul prevede furnizarea a șapte autobuze electrice, împreună cu infrastructura necesară alimentării acestora.
Vor fi instalate:
- 7 stații de încărcare lentă;
- 3 stații de încărcare rapidă.
Noile autobuze vor fi echipate cu sisteme ITS – Intelligent Transport Systems și soluții de e-ticketing, pentru digitalizarea transportului public și a serviciilor destinate călătorilor.
Achiziția face parte dintr-un proiect mai amplu, „Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiul Sebeș”. În cele două etape, investiția însumează peste 38 milioane lei, potrivit primăriei.
Sebeșul va ajunge la 16 autobuze electrice
Investiția continuă procesul de electrificare a transportului public început printr-un proiect finanțat prin PNRR.
”Continuăm transformarea transportului public din Sebeș prin investiții concrete și prin valorificarea fondurilor europene. Cele 16 autobuze electrice vor însemna un transport mai modern, mai confortabil și mai puțin poluant pentru cetățenii orașului nostru. Oferim facilități pentru mai multe categorii de călători, gratuități pentru elevi, care sperăm să aleagă tot mai des noile autobuze, estetice și confortabile. În plus, una din țintele noastre este aceea de a dezvolta serviciile de transport oferite către comunele limitrofe”, a declarat primarul Dorin Nistor.
În prima etapă, municipalitatea a achiziționat nouă autobuze electrice, nouă stații de încărcare lentă și trei stații de încărcare rapidă. Primele nouă autobuze electrice au fost livrate în primăvara anului 2025.
Odată cu furnizarea celor șapte vehicule prevăzute în noul contract, flota achiziționată prin cele două proiecte va ajunge la 16 autobuze electrice. În același timp, infrastructura realizată prin cele două investiții va însuma 22 de puncte/stații de încărcare: 16 pentru încărcare lentă și șase pentru încărcare rapidă.
Mai multe trasee și curse mai dese
Investiția nu urmărește doar înlocuirea autobuzelor convenționale cu vehicule electrice. Proiectul european prevede modernizarea, decarbonizarea și digitalizarea transportului public urban din Sebeș.
La semnarea contractului de finanțare, în aprilie 2025, primarul Dorin Nistor arăta că extinderea flotei electrice va fi însoțită de un nou plan de transport, cu mai multe linii și o frecvență mai mare a curselor, astfel încât serviciul să acopere mai bine diferitele zone ale municipiului.
Proiectul include, pe lângă autobuze și stațiile de încărcare, activități pentru promovarea mobilității urbane durabile și cooperare transnațională. Investiția este corelată cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2021–2030 al municipiului Sebeș.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)