Connect with us
Advertisement

Blaj

Încă patru localități din Alba în care apa a fost raționalizată. Cum motivează APA CTTA raționalizarea alimentării cu apă

Publicat

Sucursala Blaj a operatorului regional Apa CTTA Alba anunță vineri, 1 iulie, că,  în urma supraconsumului de apă pentru alte scopuri decât cele casnice, este nevoită să furnizeze apa potabilă după program, între orele 08.00-20.00,  în următoarele localități: Mihalț, Obreja, Cistei, Bucerdea Grânoasă.

În 30 iulie APA CTTA a anunțat că din cauza consumului pentru alte scopuri decât cele casnice a luat decizia de a raționaliza apa în alte cinci localități din județul Alba.

Astfel între orele 06.00- 12.00, 14.00-22.00, începând de joi, 30 iunie, apa este raționalizată și în localitățile Unirea și Războieni.

De asemenea, în localitățile Cisteiu de Mureș, Micoslaca, Uioara de Sus, Uioara de Jos, Captalan, furnizarea apei potabile se va efectua, între orele 06.00-22.00.

În perioada de vară, consumul de apa potabilă distribuită prin sistemul public din aria deservita de companie este crescut, în special în zona rurală.

Acest lucru se datorează în special folosirii apei potabile pentru activități de grădinărit, transmit reprezentanții Apa CTTA Alba.

Aceștia recomandă folosirea apei în mod responsabil , mai cu seama în această perioadă, deoarece există riscul ca cei aflați în capătul rețelelor să rămână fără apă potabilă.

La reluarea furnizării pot exista depășiri ale parametrului turbiditate, caz în care apa trebuie utilizată numai în scop menajer.

Eventualele perturbații, precum și zona în care apar, se pot semnala Dispeceratului central 0258 834 501, în vederea intervenției.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement