Connect with us

Eveniment

UPDATE VIDEO: Incendiu de vegetație și pădure în zona Laz, comuna Săsciori. Intervin pompierii, SVSU, personal silvic, cetățeni

Publicat

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit vineri după-amiaza în localitatea Laz din comuna Săsciori.Peste 120 de persoane, pompieri, voluntari SVSU din șase localități, personal al Ocolului Silvic sau simpli cetățeni s-au luptat timp de două zile cu flăcările care au cuprins pădurea de pe Valea Sebeșului.

Incendiul a fost stins sâmbătă seara. Suprafața afectată de incendiu a fost de circa 35 de hectare. 

UPDATE, sâmbătă, ora 21:30 – Potrivit ISU Alba, incendiul din UAT Săsciori – Laz a fost lichidat

Ca urmare a eforturilor susținute a pompierilor militari, a voluntarilor cat si a cetățenilor, pe parcursul celor două zile de intervenție, s-a reusit stingerea incendiului din zona Laz.

„Dorim să mulțumim tuturor celor implicați pentru mobilizarea exemplară și efortul depus în aceste zile, în condiții de temperaturi extreme, vânt puternic și fum dens.

După efectuarea ultimei recunoașteri în teren, suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 35 ha”, au transmis reprezentanții ISU Alba.

UPDATE, sâmbătă, ora 14:20 – Potrivit ISU Alba, efortul pompieri militari și al voluntarilor continuă pentru stingerea incendiului în condiții extreme de temperaturi ridicate și fum.

La momentul de față incendiul este aproape stins. Se intervine pentru stingerea în totalitate a tuturor focarelor aflate în interiorul zonei deja localizate.

Misiunea de stingerea va continua până la lichidarea tuturor focarelor existente.

UPDATE, sâmbătă, 5 iulie, ora 09:40 – Potrivit ISU Alba, în cursul zilei de sâmbătă, personalul angrenat în stingerea incendiului contiuă să monitorizeze situația în teren și să acționeze asupra focarelor existente.

Suprafața afectată de incendiu de aproximativ 30 ha.

Forțe și mijloace angrenate în cursul zilei de astăzi pentru stingerea incendiului sunt următoarele:

  • ISU Alba: 33 militari cu 6 mijloace tehnice;
  • SVSU Săsciori – 20 voluntari, 1 buldoexcavator și 2 tractoare
  • Ocolul silvic și cetățeni: 60 persoane.

Din informațiile celor prezenți la fața locului, în momentul de față, există în continuare focare aprinse în perimetrul suprefeței care deja a fost afectate de incendiu.

Atragem din nou atentia asupra faptului că, în contextul vântului și a temperaturilor ridicate, aceste focare de incendiu se pot propaga cu ușurință în afara perimetrului ars, provocând alte incendii.

Precizăm faptul că, pe tot parcursul zilei, în funcție de situația din teren, forțele de intervenție vor fi suplimentate (la nevoie) pentru singerea în totalitate a incendiului.

UPDATE, sâmbătă, 5 iulie, ora 01:00 – Potrivit ISU Alba, a fost observat urs în zona de intervenție a pompierilor care acționau pentru stingerea incendiului de vegetație și fond forestier din zona Laz.

A fost transmis mesaj RO-ALERT tuturor cetățenilor aflați în zona respectivă.

UPDATE, ora 23:50 – Potrivit ISU Alba, având în vedere situația din teren, misiunile de localizare și stingerea a incendiului vor contiua pe tot parcursul nopții. Forțele din teren monitorizează situația în teren și sunt pregătiți să acționeze asupra focarelor existente.

Din informațiile celor prezenți la fața locului, în momentul de față, există în continuare focare aprinse în perimetrul suprefeței deja localizate cât si în zone care urmează a fii localizate.

În contextul vântului și a temperaturilor ridicate, aceste focare de incendiu se pot propaga cu ușurință în afara perimetrului ars, provocând alte incendii.

Precizăm faptul că, în cursul dimineții și pe tot parcursul zilei de mâine, în funcție de situația din teren, forțele de intervenție vor fi suplimentate (la nevoie) pentru singerea în totalitate a incendiului.

UPDATE, ora 19:30 – Potrivit ISU Alba, forțele și mijloacele de intervenție care lucrează la localizare incendiului sunt următoarele:

  • ISU Alba : 54 militari cu 6 mijloace tehnice;
  • SVSU Săsciori – 4 voluntari cu 2 tractoare și 1 buldoexcavator;
  • SVSU Șugag- 1 ASAS, 3 voluntari;
  • SVSU Câlnic- 17 voluntari cu tractor cu plug;
  • SVSU Vințu de Jos – 1 ASAS, 2 voluntari;
  • SVSU Sebeș – 1 ASAS, 2 voluntari;
  • SVSU Șpring – 1 ASAS, 2 volunari;
  • Ocolul Silvic – 10 persoane;
  • cetățeni: 30 persoane.

Pentru localizarea și stingerea incendiului de vegetație uscată și litieră de pădure, forțele și mijloacele de intervenție vor fi suplimentate gradual, în funcție de nevoile operative.

UPDATE, ora 15.45: ISU Alba a anunțat că incendiul se manifestă pe aproximativ 2 hectare de litiera de pădure si vegetație uscată. Se lucrează pentru localizarea incendiului.


Pentru stingerea incendiului acționează ISU Alba (10 militari cu 2 mijloace tehnice), SVSU Săsciori (4 voluntari), SVSU Șugag (3 voluntari), SVSU Câlnic (17 volluntari), Ocolul Silvic (8 persoane).

 

UPDATE ora 16.55: Au fost suplimentate forțele și mijloacele de intervenție. Acționează, în total:

  • ISU Alba : 24 militari cu 3 mijloace tehnice
  • SVSU Săsciori: 4 voluntari cu 2 tractoare si 1 buldoexcavator
  • SVSU Șugag: 1 ASAS, 3 voluntari
  • SVSU Câlnic: 17 voluntari cu tractor cu plug
  • SVSU Sebeș: 1 ASAS, 2 voluntari
  • SVSU Șpring: 1 ASAS, 2 volunari
  • Ocolul silvic: 8 persoane
  • cetățeni: 30 persoane.

ISU Alba atenționează că, în contextul temperaturilor foarte ridicate, a secetei, a vântului puternic, riscul ca incendiile de acest tip sa se transforme într-unele de amploare este foarte ridicat și pot pune în pericol culturile agricole din apropiere, locuințele și chiar viețile omenești.

UPDATE, ora 19.30: Forțele și mijloacele de intervenție au fost suplimentate din nou. Acționează:

  • ISU Alba : 54 militari cu 6 mijloace tehnice
  • SVSU Săsciori – 4 voluntari cu 2 tractoare si 1 buldoexcavator
  • SVSU Șugag- 1 ASAS, 3 voluntari
  • SVSU Câlnic- 17 voluntari cu tractor cu plug
  • SVSU Vințu de Jos – 1 ASAS, 2 voluntari
  • SVSU Sebeș – 1 ASAS, 2 voluntari
  • SVSU Spring – 1 ASAS, 2 voluntari
  • Ocolul silvic – 10 persoane
  • cetățeni: 30 persoane.

imagini: ISU Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.