Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni după-amiaza, între localitățile Mogoș și Întregalde. 

Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure, între localitățile Mogoș și Întregalde.

Publicitate

Din informațiile preliminare ar fi vorba de aproximativ 16 ha afectate.

La intervenție participă și personal din cadrul SVSU Mogoș, SVSU Întregalde și Ocolul Silvic Alba Iulia.

UPDATE, ora 18.20: Incendiul a fost localizat. Se lucrează în continuare pentru stingerea în totalitate a acestuia.

Suprafata totală afectată este de aproximativ 20 hectare, anunță ISU Alba.

foto: ISU Alba