Actualitate
UPDATE: INCENDIU în Alba Iulia, pe strada Traian. 28 de păsări mistuite de flăcări, după ce un adăpost de animale a luat foc

Pompierii au intervenit la fața locului pentru stingerea incendiului.
Din primele informații, focul ardea mocnit în podul unei anexe gospodărești, situate pe strada Traian din municipiul Alba Iulia.
UPDATE: Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit marți dimineață, la ora 8.02, în municipiu, pe strada Traian, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (adăpost animale), proprietatea lui F.E.

Pompierii militari au acționat cu o autospecială de stins incendii.
Ca urmare a acestui eveniment, au ars tavanul anexei gospodărești confecționat din lemn pe o suprafață de aproximativ 1 mp, 28 păsări, fiind salvate alte 16 păsări.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor unele măsuri generale, şi anume:

– nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;
– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
– nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News