Connect with us

Actualitate

INCENDIU în comuna Sîncel. Au ars 38 de găini şi au fost distruse trei anexe dintr-o gospodărie

incendiu anexa

Publicat

Pagube într-o gospodărie din comuna Sîncel, după ce un foc aprins într-o afumătoare s-a extins şi a cuprins trei anexe. Au ars în incendiu 38 de găini.

Potrivit ISU Alba, Garda de intervenție Blaj a intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, în localitatea Pănade, comuna Sîncel, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, proprietatea lui S.V.

Pompierii militari au acționat cu două austospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. Ca urmare a acestui incendiu, au ars o magazie de porumb, o afumătoare și un coteț de păsări cu 38 de găini.

S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 3.000 lei. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un foc deschis în spații închise.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor:

– se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, șuri, remize, sub șoproane sau lângă materiale combustibile;

– afumătorile se confecționeazã din zidării de cărămidă și se vor amplasa independent de celelalte construcții din gospodărie.

foto: arhivă

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement