Un incendiu a izbucnit duminică după-amiaza, în jurul orei 15:40, în localitatea Mănărade. Focul a mistuit o anexă gospodărească. Proprietarul acesteia a suferit arsuri de gradul 1 și 2 pe aproximativ 6% din corp. 

Potrivit ISU Alba, Garda de intervenție Blaj intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Mânărade.

Publicitate

Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (șură) cu posibilitate de extindere la locuințele aflate în proximitate.

Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

UPDATE 1, ora 16:00 - Potrivit ISU Alba, forțele au ajuns la locul producerii incendiului.

Se lucrează la localizarea și stingerea incendiului de către pompierii militari.

Arde o anexă cu flăcări violente pe o suprafață de aprox. 200 mp.

UPDATE 2, ora 16:10 - Potrivit ISU Alba, datorită intervenției prompte și rapide a pompierilor militari s-a reușit limitarea propagării acestuia la casele aflate în proximitatea incendiului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În continuare se lucrează pentru stingerea în totalitate a acestuia.

De asemenea, este asistată medical o persoană de sex masculin (proprietarul) care prezintă arsuri de gr.1 și gr.2 pe aprox. 6% din corp.