Incendiu într-o gospodărie din Zlatna. Pompierii au acționat cu trei autospeciale, alături de SVSU
Un incendiu a fost semnalat luni dimineața în Zlatna. La fața locului a acționat Detașamentul de pompieri Alba Iulia în cooperare cu SVSU.
Incidentul a fost în zona Pârâul Gruiului.
Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere și una de prim-ajutor.
Inițial, se anunțase incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe.
A ars o anexă gospodarească pe aproximativ 20 mp.
Pompierii militari împreună cu pompierii serviciului voluntar pentru Situații de urgență au intervenit pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta.
Au fost salvate mai multe locuințe și anexe aflate în proximitatea izbucnirii incendiului.
Nu au fost persoane rănite.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)