O cabană din Lunca Arieșului a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Înăuntru erau 4 persoane care s-au autoevacuat, au anunțat reprezentanții ISU Alba. 

Stația de pompieri Câmpeni în cooperare cu Detașamentul de pompieri Turda intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu în Lunca Arieșului, comuna Poșaga.

Publicitate

Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o cabană cu etaj.

La fața locului au fost trimise 2 autoutilitare de la Câmpeni, una de la Turda și o ambulanță de tip EPA.

UPDATE: Cabana a ars ca o torță. La ajungerea forțelor de intervenție la locul producerii incendiului, acesta se manifesta cu ardere generalizată la întreaga clădire.

Pompierii au intervenit pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta.

Publicitate

Suprafața afectată a fost de aproximativ 150 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime.

Foto: Arhivă, rol ilustrativ