Un incendiu a izbucnit joi dimineața la o locuință aflată în municipiul Blaj. Pompierii au găsit în interiorul locuinței o persoană în stare inconştientă, cu arsuri pe corp.

Actualizare, ora 07:00 - Potrivit ISU Alba, din interiorul locuinței a fost identificată și extrasă o persoană în stare inconștientă, cu semne vitale, care prezintă arsuri de gradul II pe aproximativ 30% din suprafața corpului.

Persoana a fost predată echipajului medical în vederea acordării asistenței medicale.

Publicitate

Actualizare, ora 06:50 - Potrivit ISU Alba, forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului.

Incendiul se manifestă la o locuință, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

Se intervine pentru localizarea incendiului și căutarea-salvarea persoanei surprinse în interior.

Ştirea inițială

Potrivit ISU Alba, Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu în municipiul Blaj, pe strada Luncii.

Publicitate

Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință, posibil o persoană surprinsă în interior.

Salvatorii intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.