Eveniment
Încep controalele de iarnă. Unitățile de comercializare a produselor alimentare de origine animală, verificate de inspectorii DSVSA Alba
Comercializarea și consumul unor mari cantități de produse origine animala în perioada sărbătorilor de iarnă necesită intensificarea acțiunilor de supraveghere și control, pentru verificarea respectării condițiilor sanitar veterinare din târgurile de animale, piețele agroalimentare, unitățile de comercializare a produselor alimentare de origine animală (carmangerii, măcelarii, magazine alimentare, supermartketuri etc.) precum și din unitățile de alimentație publică, de tipul restaurantelor, cantinelor, bufetelor etc.
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba vor verifica, în perioada imediat următoare, în baza unui program bine stabilit,modul în care se produc, depozitează, transportă și valorifică carnea de porc destinată consumului uman.
Controalele oficiale vor urmări , în principal aspecte legate de :
-condițiile sanitar veterinare de funcționare a unităților care comercializează produse de origine animală (condițiile de depozitare; proveniență alimentelor de origine animală, modul în care sunt manipulate și expuse la vânzare, prezenta vitrinelor frigorifice care să mențină temperaturi corespunzătoare și care să evite contaminarea produselor)
-condițiile de funcționare a unităților înregistrate sanitar veterinar din sectorul alimentației publice, a pensiunilor agroturistice, unde se vor organiza mese festive, precum și a piețelor agroalimentare în care se comercializează produse de origine animală
-Interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau a produselor rezultate pentru consum public, în alte locuri sau spații decât cele autorizate sanitar veterinar;
-modul în care sunt respectate condițiile sanitar veterinare în târgurile organizate pentru vânzarea animalelor vii
În cazul în care în urma controalelor oficiale sunt identificate neconformități, vor fi dispuse măsuri în conformitate cu legislația în vigoare (retragere/confiscare produselor alimentare, sancționare contravențională, suspendarea sau interzicerea activității unităților etc)
Sacrificarea porcilor se va realiza în unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine și publicate pe site-ul ANSVSA.
Este interzisă tăierea porcilor în scopul comercializării cărnii în alte locuri sau spații decât cele autorizate sanitar veterinar.
De asemenea, pentru asigurarea protecţiei consumatorilor, inspectorii sanitari veterinari vor colabora cu reprezentanţii altor instituţii competente de la nivel judeţean/local (primării, consilii judeţene, ANAF, ANPC, IPJ, etc.) organizand acţiuni comune de control în unităţile care produc, procesează, depozitează, şi comercializează produse de origine animală, în limita competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate de A.N.S.V.S.A. cu alte autorităţi abilitate.
De asemenea, fata de verificările dispuse în sensul celor prezentate anterior, o atenție deosebită se acorda în aceasta perioada asupra modului în care se efectuează examenul trichineloscopic a cărnii rezultate din sacrificări pentru consum propriu, din gospodăriile populației, fapt pentru care D.S.V.S.A. Alba a dispus următoarele măsuri:
-Instruirea în cadrul LSVSA judetean a personalului sanitar veterinar de pe raza judetului Alba care efectueaza examen pentru identificarea Trichinella spp. conform prevederilor legislatiei in vigoare;
-Suplimentarea personalului sanitar veterinar din cadrul Circumscriptiilor Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor teritoriale cu personal de specialitate din cadrul DSVSA Alba in vederea asigurarii efectuarii in bune conditii a examenului trichineloscopic;
-Asigurarea unui program de permanentă, în perioada 05.12.2016-08.01.2016 la sediul D.S.V.S.A. Alba și în cadrul L.S.V.S.A. Alba în vederea confirmarii probelor pozitive la Trichinella spp.
La nivelul județului Alba, examenul trichineloscopic se efectueaza în cadrul Circumscriptiilor sanitar veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din localitățile Alba Iulia, Campeni, Teius, Aiud, Sebes, Cugir,Ocna Mures Blaj avand un program de lucru între orele 800-1700, în cursul săptâmanii(luni-vineri), sâmbata 800-1600 iar duminica între orele 800-1400
Pe lânga aceste circumscriptii, în judetul Alba examenul trichineloscopic mai poate fi efectuat si în cadrul Cabinetelor Medicale Veterinare Private care functioneaza atat la nivelul orașelor cat și la nivelul comunelor din judet.
In acest context, pentru evitarea posibilelor toxiinfectii alimentare și evitarea posibilei infestari cu Trichinella spp. Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Alba recomanda tuturor cetatenilor :
-Efectuarea examenului trichineloscopic asupra carnii rezultate din sacrificari pentru consum propriu, din gosposdariile populatiei, precum si a cumparării de carne si produse de origine animala obtinute numai din unitati autorizate/inregistrate sanitar veterinar
-Consumul de carne de porc numai dupa ce a fost supusa examenului trichilescopic cu rezultat negativ, evitand in acest fel riscul major de imbolnavire de trichineloza
-Comercializarea porcilor vii din gospodăriile populaţiei în târgurile şi oboarele autorizate sanitar-veterinar ca şi mişcarea porcilor de la exploataţiile nonprofesionale către abator este permisă cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare.
-Mişcarea porcilor vii către abator, atunci când trec printr-un târg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate, de formularul de mişcare şi de documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar.
Târgul de animale trebuie să fie autorizat sanitar veterinar şi supravegheat de un medic veterinar.
-La intrarea în târg, solicitaţi medicului veterinar responsabil să facă examinarea animalelor pe care doriţi să le vindeţi şi a documentelor pe care vi le-a eliberat medicul veterinar la plecarea spre târg.
Dacă cel care a cumpărat porcul este verificat în trafic de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, cumpărătorul, dar şi vânzătorul sunt pasibili de sancţiuni, iar animalele sunt confiscate şi ucise fără a se oferi despăgubiri.
-Este interzisă sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora!
-Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează conf.HG 984/2005 cu amenzi de până la 40.000 lei.
Reamintim consumatorilor că pot sesiza nereguli din domeniul sigurantei alimentelor, înregistrate pe teritoriul judetului Alba la nr. de tel./fax 0258/835915; sau 0800.826.787 precum și la adresa de e -mail:callcenter@ansvsa.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News