Connect with us
Advertisement

Eveniment

Încep lucrările la Transalpina de Apuseni. 78 de kilometri cu piste de biciclete, stații de autobuz și peisaje montane

Publicat

Consiliul Județean Alba a finalizat procedura de licitație pentru unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură județeană. Este vorba despre DJ 107 I, supranumit și ”Transalpina de Apuseni”. Drumul va avea 78,5 kilometri și va costa 41,6 milioane de euro.

Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că drumul va deschide destinații turistice importante, până acum inaccesibile și va avea piste de biciclete, stații de autobuz și multe altele. Termenul de finalizare este de 36 de luni, iar lucrările ar putea începe într-o lună de la semnarea contractului.

Costurile vor crește însă chiar înainte ca lucrările să înceapă, din cauza unei ordonanțe de urgență a guvernului, care a ridicat salariul minim în construcții.

Asta înseamnă că muncitorii care vor lucra acolo vor câștiga în total mai mult aproximativ 2 milioane de euro, sumă pe care reprezentanții instituției speră să o acopere din economiile realizate ca urmare a procedurii de licitație: firmele care au câștigat au oferit prețuri cu 5% mai mici față de valoarea estimată, adică față de banii disponibili. 

Drumul va face legătura între Aiud (DN1) și o serie de localități din Munții Apuseni. Va străbate Aiudul de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bârlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat, unde va face legătura cu DN 74 (în zona Bucium Cerbu) și este finanțat prin POR 2014-2020 și are o valoare de peste 188 de milioane de lei adică aproximativ 4,6 milioane de euro. Consiliul Județean Alba va contribui cu valoarea neeligibilă a proiectului, adică puțin peste 400.000 de lei.

”Transalpina de Apuseni” va avea o lungime de 78,43 de kilometri, 6.700 de metri pătrați de piste de biciclete, 21 de stații de autobuz, 12.610 metri pătrați de trotuare, 14 poduri noi și aproximativ 200 de podețe.

De asemenea, lucrarea presupune pete 23 de kilometri de fundații adâncite, ziduri de sprijin și peste 73 de kilometri de șanțuri de beton.

Potrivit vicepreședintelui CJ Alba, Marius Hațegan, lucrările au fost împărțite în două loturi aproximativ egale. Ambele loturi au fost câștigate de aceeași asociere: Societeatea de Construcții Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia), cu mențiunea că fiecare dintre firme este lider de asociere la câte un lot. ”Vom semna contractul la începutul lunii iulie” a spus Marius Hațegan.

Două milioane de euro, costuri suplimentare

Încă înainte să înceapă lucrările, costurile au și crescut cu aproximativ 2 milioane de euro din cauza ordonaței de urgență a Guvernului care crește salariul minim pe economie în domeniul construcțiilor (OUG 114). Procedura a fost organizată înainte de apariția ordonanței, astfel încât firmele respective veniseră la licitație cu prețuri mai mici la manoperă și deci cu un preț mai mic al contractului. După începerea lucrărilor, vor trebui însă să își plătească angajații după noua grilă. Diferența de bani ar ajunge aproape la două milioane de euro bani pe care ar trebui să îi suporte beneficiarul, adică în acest caz Consiliul Județean Alba.

Marius Hațegan spune însă că există o soluție, pentru ca suma pe care o suportă instituția din bugetul propriu să fie mult mai mică. Acesta a afirmat că se vor putea folosi banii proveniți din diferența dintre valoarea estimată a investiției și prețul la care s-a atribuit licitația.

Practic, CJ Alba avea la dispoziție o sumă de bani pentru lucrare, dar în urma licitației, prețul oferit a fost cu 5% mai mic decât această sumă și a rezultat o economie de aproape 2 milioane de euro.

În situația aceasta sunt toate lucrările din România, contractate înainte de apariția OUG 114 și nefinalizate. Multe dintre acestea sunt blocate, din lipsa procedurilor și a bugetelor suplimentare.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement