Connect with us

Economie

Încep lucrările pe lotul 2 al autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș. Care este termenul de finalizare și valoarea contractului

Publicat

Încep lucrările pe lotul 2 al autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș. Anunțul a fost făcut de Ionel Crioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit acestuia, ministerul a emis autorizația de construire necesară începerii lucrărilor unui nou șantier de autostradă, respectiv Lotul 2 din A13. Se va lucra pe traseul Avrig-Mârșa (DJ 105G) – Arpașu de Jos (DN 1).

Este al doilea lot din cele patru ale autostrăzii pe care se va lucra. Până marți, au fost finalizate organizarea de șantier și drumurile tehnologice de acces. De asemenea, au fost instalate stațiile pentru producerea betonului și au fost realizate depozite de agregate în șantier.

Data ordinului de începere a lucrărilor este 7 mai 2025, iar durata execuției lucrărilor este de 36 luni.

Principalele lucrări prevăzute sunt:

  • 19,9 km lungime
  • 25 structuri
  • 1 nod rutier la Avrig-Mârșa.

Valoarea contractului este de 1,54 miliarde lei, fără TVA. Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin cadrul Programului Transport 2021-2027.

Autostrada Sibiu-Făgăraș (A13) are o lungime totală de 68 km împărțiti în 4 loturi, toate fiind câștigate de constructorul turc Makyol.

Obiectivul de investiții face parte din autostrada A13 Sibiu-Făgăraș-Brașov-Bacău. Traseul vizat pe acest lot pornește din dreptul localității Boița și se termină în apropierea municipiului Făgăraș.

foto: Facebook/ Irinel Ionel Scrioșteanu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.