Eveniment
A doua sesiune de admitere la Universitatea „1 Decembrie 1918”. Vezi unde se situează instituţia albaiuliană în clasamentul pe ţară
Tinerii care au doresc să urmeze cursurile Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au posibilitatea să se înscrie, începând de luni. Cei care aleg această instituţie de învăţământ superior trebuie să ştie că, potrivit unui clasament prevăzut în Legea Educaţiei, universitatea albaiuliană este catalogată la a treia categorie, respectiv cea a universităţilor „centrate pe educaţie”.
În cadrul sesiunii de admitere din toamnă, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia sunt disponibile 859 locuri libere. Dintre acestea, 595 sunt cu taxă, 201 pentru cei care doresc să urmeze cursurile de învățământ la distanță și 63 de locuri bugetate.
Înscrierea candidaților începe pe data 12 septembrie și va continua până pe 22 septembrie. Urmează apoi susținerea interviului și a probelor de aptitudini, pentru specializările la care sunt obligatorii aceste testări, pe data de 23 septembrie.
În intervalul 24-30 septembrie se desfăşoară înmatricularea tinerilor înscrişi.
În a doua sesiune de admitere, candidații pot opta pentru mai multe specializări. La majoritatea facultăților au rămas locuri libere, așa că viitori studenți au de unde alege. Cele mai multe locuri – 344 – se regăsesc la Facultatea de Științe, specializarea Finanțe-Bănci, însă sunt cu taxă, mai exact 71 de locuri. Mai există 56 de locuri la Informatică, 58 la Administrarea Afacerilor și 55 la Economia comerțului, turismului și serviciilor.
Facultatea de Istorie are însă cele mai multe locuri bugetate. Aici candidații au 28 de locuri, dintre care 12 la Istorie, 6 la Arheologie și 10 la Muzeologie.
Și candidații din Moldova au la dispoziție 5 locuri subvenționate. Mai multe informaţii puteţi găsi aici.
„Universitatea 1 Decembrie 1918”, în categoria instituţiilor de învăţământ superior din România „centrate pe educaţie”
Potrivit Legii Educaţiei naţionale, universităţile din România sunt clasificate în trei categorii, respectiv universităţi de cercetare avansată şi educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi universităţi de centrate pe educaţie. Instituţia de învăţământ superior din Alba Iulia se regăseşte, conform clasamentului, în a treia categorie. Potrivit rectorului Achim Moise, nu se cunosc cu exactitate criteriile ce au dus la plasarea universităţii albaiuliene în această categorie, dar astfel de clasamente se vor realiza anual. Acesta a precizat că studenţii vor avea în continuare posibilitatea de a urma liniile de masterat şi doctorat, dar că, în situaţia în care vor exista specializări care nu întrunesc cerinţele, acestea pot fi desfiinţate. Conducerea instituţiei va face toate demersurile pentru a se clasa pe viitor şi într-una din celelalte categorii.
În anul universitar 2011 – 2012, Universitatea “1 Decembrie 1918″ Alba Iulia va organiza admitere la toate programele de masterat, respectiv pe 90 de locuri bugetate, în domeniile Informatică, Administrarea Afacerilor, Contabilitate, Finanţe, Istorie, Teologie şi Filologie, dar şi pe locurile cu taxă. Studenţii vor avea, de asemenea, posibilitatea să se înscrie la admiterea pentru doctorat pe cele 6 locuri bugetate, la Contabilitate, Istorie şi Teologie şi, bineînţeles, pe locurile cu taxă.
Referitor la clasificarea universităţilor, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a declarat că, prin acest demers, MECTS va stabili un standard în evaluare a învăţământului superior, fapt ce va fi în folosul studenţilor şi angajatorilor. De asemenea, clasificarea universităţilor reprezintă un proces prin care vor fi optimizate resursele pentru îndeplinirea misiunii specifice fiecărei universităţi.
„Este datoria noastră să le spunem celor care au luat bacalaureatul, părinţilor lor, angajatorilor, la ce pot să se aştepte de la universităţile României. Cred că astfel facem un mare pas înainte pentru recredibilizarea universităţilor din România în faţa partenerilor din Uniunea Europeană”, a declarat Funeriu pentru presa naţională.
Vă prezentăm clasamentul complet al universităţilor din România:
În categoria universităţi de cercetare avansată şi educaţie sunt incluse:
Universitatea din Bucureşti
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca
Universitatea Politehnică din Bucureşti
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Universitatea „Politehnica” din Timişoara.
Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică:
Universitatea „Transilvania” din Braşov
Universitatea „Ovidius” din Constanţa
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
Universitatea de Vest din Timişoara
Universitatea din Craiova
Universitatea din Oradea
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
Academia Tehnică Militară din Bucureşti
Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa
Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti
Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Universităţi de educaţie şi creaţie artistică:
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca
Universitatea de Arte din Târgu Mureş.
Categoria universităţi centrate pe educaţie:
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava
Universitatea „Valahia” din Târgovişte
Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti
Universitatea Maritimă din Constanţa
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti
Universitatea Româno-Americană din Bucureşti
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu
Universitatea „Ecologică” din Bucureşti
Universitatea „Apollonia” din Iaşi
Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti
Universitatea „Athenaeum” din Bucureşti
Universitatea ARTIFEX din Bucureşti
Universitatea „Bioterra” din Bucureşti,
Universitatea ‘Hyperion” din Bucureşti
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş
Universitatea „Tibiscus” din Timişoara
Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa
Universitatea -„Mihail Kogălniceanu” din Iaşi
Universitatea „Danubius” din Galaţi
Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti
Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi
Universitatea „Avram Iancu” din Cluj-Napoca
Universitatea „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca
Universitatea „George Bariţiu” din Braşov
Universitatea din Piteşti
Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
Universitatea de Nord Baia Mare
Universitatea din Petroşani
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Universitatea Creştină Partium din Oradea
Universitatea „Emanuel” din Oradea
Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”
Universitatea Româno-Germană din Sibiu
Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca
Institutul Teologic Penticostal din Municipiul Bucureşti
Institutul Teologic Baptist Bucureşti
Universitatea „George Bacovia” din Bacău
Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj
Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti
Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara
Universitatea Financiar – Bancară Bucureşti.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News