Actualitate
Începe Festivalul Alba Jazz, la Alba Iulia! Din programul de sâmbătă și duminică: Vera Zelenskaia, Laura Orian, The Puzzles și Mandinga
Sâmbătă începe o nouă ediţie a Festivalului Alba Jazz la Alba Iulia, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România. Evenimentele se petrec în Cetatea Alba Carolina, astfel încât recitalurile de jazz vor avea loc într-un spaţiu neconvenţional, respectiv Caponiera din spatele Palatului Apor, cu intrare pe lângă Biblioteca Batthyaneum.
Festivalul se desfăşoară sâmbătă și duminică şi va promovează şi în această ediţie, jazz-ul românesc. Seara de sâmbătă, prima a Festivalului Alba Jazz, va fi deschisă, la ora 18.00, de către Vera Zelenskaia, urmând apoi recitalurile susţinute de Rubie şi Laura Orian, iar în cea de-a doua seară a festivalului, duminică, publicul va fi încântat de The Puzzles, Big Band-ul ,,Augustin Bena” al Județului Alba, Les Nuages şi nu în ultimul rând Mandinga.
În ambele seri, intrarea va fi liberă.
Vera Zelenskaia – Pianistă de excepție, profesor universitar la Colegiul Muzical din Transnistria, coordonatoare a secției de muzică jazz.
Laura Orian – După 15 ani în care a trăit frumoase şi esenţiale experienţe muzicale cu trupa SENSOR, respectiv cu duetul The Nobodies, #LAU este proiectul muzical solo al Laurei Orian, pornit imediat după timpul petrecut la Departamentul de Jazz din cadrul Conservatorului din Amsterdam. Artista prezintă muzica nouă într-un set up simplu dar intens: solo pian şi voce, vocea apărând ca o eliberare completă, ca un murmur de dragoste către univers. Laura Orian este şi iniţiatoarea Festivalului Alba Jazz de la Alba Iulia.
Rubie – Se identifică în postura de pianistă & vocalistă de jazz. Având un palmares bogat în muzica clasică, şi-a perfecţionat stilul jazzistic alături de Darius Brubeck, talentul fiindu-i remarcat atât pe scenele româneşti cât şi în cluburile de jazz din SUA. Muzica pe care o interpretează are influenţe soul, post-bop si neo-gospel. La Alba Jazz va cânta alături de renumitul tobosar Răzvan Rotiş, cu o vastă experienţă în numeroare proiecte muzicale de success, şi alături de Holandus Jozsef , un basist renumit pe scena jazzului autohton.
The Puzzles – Formaţia a fost înfiinţată în anul 2011 în Alba Iulia, în scopul declarat de a cânta exclusiv cover-uri, însă chimia formată între membri trupei a dat naştere unor piese şi unui stil propriu, inimitabil şi uşor de recunoscut, abordând diverse genuri muzicale, printre care şi jazz.
Formaţia: Robert Gavrilaș – liderul şi solistul vocal al trupei, cel mai bun entertainer, cel care îmbină toate genurile muzicale cu succes, liantul între personalităţile şi stilurile diverse ale celorlalţi membri ai trupei; Ovidiu Pârjol – un pianist clasic de excepţie, un profesor, un artist complet care întotdeauna îşi lasă propria amprentă în interpretarea fiecărei piese din orice stil musical; Andrei Pârjol – bassistul trupei, omul pe care se poate baza fiecare membru al trupei, un instrumentist cu o interpretare exactă, al cărui repertoriu variază între muzica comercială si muzica bună.; Călin Paraschiv – un chitarist de o virtuozitate ieşită din comun şi dotat în acelaşi timp cu o sensibilitate muzicală pe măsură, profesor de chitară, fiind membrul trupelor de renume internaţional Necrovile şi Clitgore; Laur Făgădar – bateristul trupei, un adevărat metronom cu un extraordinar simţ ritmic si o sensibilitate muzicală aparte, cu o vasta experienţă muzicală pe scena naţională a muzicii rock, în prezent este si membru al legendarului grup RIFF; Liviu Cernat – violonistul trupei The PuZzles, are o sensibilitate aparte care o transmite oamenilor prin vioară; Matei Crețiu-Codreanu – saxofonistul trupei, este cel mai nou si mai tânăr membru al trupei, talentat, pasionat de jazz şi muzică uşoară. A mai studiat violoncelul, pianul, a învăţat singur să cânte la chitară şi în The PuZzles cântă la saxofon tenor.
Big Band-ul „Augustin Bena” al Județului Alba – reuneşte un număr de 20 de instrumentişti profesionişti conduşi de un dirijor de excepţie – Coriolan Honcaș. Aceştia fac parte din Fanfara Județului Alba, care pentru prima dată, special pentru publicul festivalului ALBA JAZZ, vor urca pe scenă într-o formulă artistică inedită, cu un repertoriu de jazz. Calitatea tehnica a interpretării, instrumentele şi ţinuta fac din această formație un punct de atracţie nu numai pentru locuitorii judeţului Alba, ci si pentru turiştii prezenţi pe aceste meleaguri.
Les Nuages – s-a născut în 2011, de-a lungul anilor producându-se modificări în ceea ce privește componența trupei, cu scopul de a se forma o echipă stabilă și solidă. Evoluția muzicală și artistică au continuat să existe, în ciuda schimbărilor, ajutându-i să își dezvolte un stil propriu și un limbaj muzical foarte bine primit de public. În prezent Les Nuages este format din cinci tineri talentați și ambițioși: Andrada Codorean – Vioară și voce, Roxana Tuță – Vioară, Bianca Comșa – Violă, Adela Moldovan – Violoncel și Ferencz Aron – Percuție. Trupa abordează piese jazz și cover-uri, folosind aranjamentele originale, la care aduc modificări personale cu scopul de a scoate în evidență versurile pieselor cântate de Andrada. Acestei unicități vocale, care îi reprezintă ca formație de o lungă perioadă i s-a adăugat percuția, exact atât cât e nevoie ca sound-ul să fie complet. Cajonul, wind chimes, rainstick-ul sunt doar câteva din elementele sonore care se regăsesc în interpretarea pieselor. Dorința de a cerceta posibilitățile instrumentale și vocale în aproape orice gen muzical îi determină să reacționeze pozitiv la diferite provocări artistice. De la folclor stilizat, la indie rock, muzică electronică, new-jazz, funk, groove și alte abordări practic diametral opuse, şi-au propus să demonstreze că există un vast teritoriu comun între muzica clasică şi muzica laică, teritoriu care merită explorat.
Mandinga – formaţie românească de muzică jazz, latin, salsa, meringue, latinp şi cumbia din 2002; a câștigat Selecţia Naţională 2012 cu piesa “Zaleilah” și a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2012, clasându-se pe locul 12. În 14 martie 2016, Barbara Isasi a devenit noua solistă a trupei.
Festivalul ALBA JAZZ este organizat de Consiliul Judeţean Alba prin Centrul de Cultura ,,Augustin Bena” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News