Actualitate
Închisoare pentru persoanele care percep taxă ilegală de parcare. Proiect legislativ, adoptat de Senat
Persoanele care percep o taxă de parcare fără să aibe autorizare în acest sens sau drept de folosință asupra spațiului respectiv ar putea face închisoare de la 6 luni la 15 ani, potrivit unei inițiative legislative adoptată luni de Senat.
Propunerea legislativă privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare a fost depusă la Parlament în luna aprilie a acestui an de către liberalii Ovidiu Raetchi și Alina Gorghiu, scrie News.ro.
Potrivit proiectului, „perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod și cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puțin un drept de folosință asupra spatiului respectiv se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 1 an”.
„Dacă taxa se percepe pentru un spațiu proprietate publică sau privată a statului, a unei unități administrativ teritoriale sau a oricărei persoane juridice care deține în proprietate, administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, pedeapsă este închisoarea de la 9 luni la 2 ani”, se arată la articolul 2 al inițiativei legislative.
Pedepse mult mai mari sunt prevăzute pentru cei care determina sau înlesnesc faptele încriminate de respectivul proiect.
Astfel, articolul 5 statuează ca „determinarea sau înlesnirea săvârșirii faptelor încriminate de prezenta lege ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma acestora de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
Dacă determinarea a fost realizată prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă faptele sunt săvârșite față de un minor sau față de o persoana cu dizabilități, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, putând ajunge până la 15 ani de închisoare.
Proiectul mai prevede ca la prima depistare, făptuitorul poate opta pentru efectuarea a 50 de zile de activități neremunerate în folosul comunității, dar la a doua abatere instanța va fi obligată să pronunțe o sentință de condamnare la închisoare.
Senatul este prima camera sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaților.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
dorinteodor
miercuri, 08.11.2017 at 12:07
sa fim seriosi….eu nu i-am dat unuia nimic iar el mi-a zgiriat masina. totusi, puscarie pentru parcagiii ilegali mi se pare o exagerare. primariile si politia pot rezolva problema pe scurtatura….