Eveniment
Închisoare cu executare pentru șoferii băuți, drogați sau fără permis care provoacă accidente cu victime. Lege aprobată de Senat
Proiectul de lege prin care şoferii depistaţi la volan băuţi, drogați sau fără permis, care provoacă accidente mortale vor face închisoare, a fost adoptat luni de Senat. Inițiativa legislativă va intra în atenția Camerei Deputaților, pentru vor final.
Legea”Anastasia” a trecut cu 111 voturi ”pentru”.
”Toți cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, anunța senatorul PSD Robert Cazanciuc, în noiembrie, la momentul în care inițiativa a fost propusă pentru aprobare.
Potrivit acestuia, ”România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morți în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanțe interzise, pe lângă neglijență sau calitatea infrastructurii rutiere”.
De asemenea, ”datele furnizate de Poliția Română și de Ministerul Justiției arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an își pierd viața sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuți sau drogați, aproximativ 500 de persoane”.
Proiectul prin de modificare a legislației penale ”astfel încât niciun șofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea”, potrivit senatorului, a fost respins de Camera Deputaților în 2019, potrivit antena3.ro
Acum a fost aprobat de Senat și merge la vot final în Camera Deputaților.
De ce este denumită Legea Anastasia
Senatorul Robert Cazanciuc a afirmat, într-o postare pe Facebook din noiembrie, că „dedică această iniţiativă legislativă memoriei Anastasiei, fetiţa care în 2022, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberată de un şofer fără permis, într-o goană nebună prin localitate”.
Anastasia a murit de Ziua Copilului, iar la volan era o femeie care nu trecuse niciodată pe la o şcoală de şoferi. „Ar fi singura mea alinare în momentul de faţă, acum, pentru că dacă nu s-a făcut dreptate pentru sufleţelul Anastasiei, dacă s-ar face legea şi ar fi aprobată ar fi singura mea alinare. Că s-a putut face ceva pentru fetiţa mea. Sa fie mai aspră, dar să fie corectă.
Viaţa Anastasiei, în momentul ăsta, costă doar 300 de ore în folosul comunităţii. Atât! „, a spus tatăl Anastasiei după ce magistraţii au considerat că şoferiţa se face vinovată doar pentru conducere fără permis.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Clau
luni, 06.02.2023 at 20:16
Baaai, treziți-vă.ce lege este asta? Închisoare? Da pana acuma ce era. Mai terminați cu prostiile astea.