Incident grav la Alba Iulia: O minoră de 11 ani a leșinat după ce a fost spălată de mama sa pe cap, cu o soluție care i-a provocat reacții grave. Fetița a leșinat în baia locuinței, iar minora a fost transportată la spitalul din Alba Iulia, iar apoi la Târgu Mureș. 

Publicitate

Incidentul a avut loc miercuri, 23 aprilie 2025, într-o locuință din zona cartierului Lumea Nouă din Alba Iulia, pe strada Ion Budai Deleanu.

Potrivit IPJ Alba, la data de 23 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați, de către o femeie de 34 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că fiica sa a leșinat, în timp ce o spăla.

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, femeia și-ar fi spălat pe cap fiica de 11 ani, cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse, în urma cărora aceasta a leșinat, în baia locuinței.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Recipientul în care s-ar fi aflat acea substanță, a fost ridicat de către polițiști și va fi supus unei analize, în cadrul dosarului penal.

Minora a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba, iar ulterior la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc acest eveniment.