Eveniment
UPDATE: Incident grav la Pianu de Jos: motociclist lovit de fulger. Se fac manevre de resuscitare

Un bărbat se află în stare gravă după ce a fost lovit de un fulger, luni seara, la Pianu de Jos. Acesta circula pe o motocicletă în momentul în care s-a produs incidentul, potrivit ISU Alba.
La fața locului acționează echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș în cooperare cu SMURD TIM din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 25 de ani, este în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator. Se fac manevre de resuscitare.
Potrivit IPJ Alba, traficul rutier pe DJ 704 A în Pianu de Jos se desfășoară alternativ, din cauza evenimentului.
UPDATE, ora 20.27: Tânărul a răspuns manevrelor de resuscitare. Acesta este transportat la UPU Alba, transmite ISU Alba.
UPDATE, ora 20.42: Tânărul care ar fi fost lovit de fulger, în timp ce conducea o motocicletă, pe DJ 704 A, are 26 de ani și este din localitatea Pianu de Jos.
Cum s-a petrecut incidentul
UPDATE, ora 21.42: Poliția Alba a transmis noi informații despre incident:
”La data de 21 aprilie 2025, în jurul orei 19.45, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Pianu de Jos, o persoană ar fi căzut lângă o motocicletă și este în stare de inconștiență.
Din primele verificări efectuate de către polițiști, a reieșit că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Pianu de Jos, în timp ce se afla pe motocicletă, în mers, fără ca motorul să fie în funcțiune, întrucât ar fi rămas fără alimentarea cu combustibil, ar fi fost lovit de fulger și a căzut pe partea carosabilă, inconștient.
Tânărul a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Alba, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News