Incident în Alba Iulia. Un autobuz a fost lovit, marți, de un utilaj care lucra la loturile de mobilitate.

Accidentul s-a produs în zona Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Potrivit unui martor ocular, autobuzul STP a fost frecat în partea stângă de cupa unui excavator care dădea înapoi.

Publicitate

La fața locului au fost trimise echipaje de poliție și o ambulanță. Se pare că utilajul aparține uneia dintre firmele care lucrează în zona respectivă.

Autobuzul și excavatorul au fost mutate după sosirea poliției, pentru a nu bloca traficul.

Reprezentanții IPJ Alba au precizat că accidentul a fost soluționat ca o tamponare fără victime.