Eveniment
INCREDIBIL: Cum arată conducta de alimentare cu apă a orașului Hațeg. Au ”reparat-o” ca în Evul Mediu cu zeci de țepușe
Fisurile din conducta de alimentare cu apă a orașului Hațeg sunt reparate ca în Evul Mediu, cu dopuri de lemne înfipte în găuri. Imagini cu ”lucrarea românească” de la Hațeg au fost postate pe internet și au stârnit un val de critici și de ironii.
Imaginea este considerată necredibilă de foarte mulți dintre cei care au văzut-o și au comentat-o, scrie românia24.ro.
Țeava arată ca un arici, în încercarea de a stopa pierderile de apă provocate de degradarea conductei.
Compania ”Apa Prod” Deva confirmă însă că fotografia este reală și au precizat că acea conductă nu a mai fost schimbată din anul 1978 , atunci când a fost făcută alimentarea cu apă în zonă.
Situația nu este una nouă. În urmă cu doi ani, într-un un video postat pe Youtube se putea observa cu ușurință cum practica țepușelor în conductă respectivăa este de notorietate.
Contactați de jurnaliștii de la ziarul Informația Văii Jiului, reprezentanții ”Apa Prod” au declarat:
”Acea conductă este din anul 1978 și face parte din aducțiunea Sântămăria Orlea- Hațeg. Tronsonul de conductă, pe o distață de 580 metri, urmează să fie înlocuit în perioada următoare. Acesta a fost prevăzut pentru înlocuire iar, la momentul de față, suntem în situația de achiziție a conductei și materialelor necesare înlocuirii acestui tronson.
Valoarea acestor lucrări este de aproximativ 145.000 euro. În următorul program de investiții european este cuprinsă înlocuirea întregii conducte de aducțiune de la Sântămăria Orlea până la rezervorul de înmagazinare al orașului Hațeg, pe o lungime totală de 3,2km. Lucrările prevăzute în POIM vor demara în al treilea trimestru al acestui an”, au precizat reprezentanții Apa Prod Deva.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News