Duminica seara, în Piața Victoriei din București se anunță un protest antiguvernamental, în contextul în care Executivul  a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență în domeniul Justiției, cu toate că nici una dintre ele nu figura pe ordinea de zi a ședinței. Intitulat "Abrogați și apoi plecați!", protestul va începe la ora 18:00.

Publicitate

În ultimele ore, mai multe chemări la proteste au apărut în mediul online. Pe facebook a fost creat un eveniment, unde organizatorii au distribuit postarea filosofului Mihai Sora de marti, potrivit căreia "dacă nici astăzi nu vedeți și nu înțelegeți, înseamnă că suntem pierduți, ca nație, pentru alte câteva decenii".

"Noi nu spunem noapte bună! Pentru că noi vedem și știm câtă dreptate are domnul Șora, în mesajul de mai sus. De aceea, noi ne vedem în Piața Victoriei. Ca să-i OPRIM. Și ca să putem spune, din nou, ”Bună dimineața, România!'", au completat organizatorii evenimentului.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

”O dictatură nu apare ca o zână îmbujorată”

Miercuri, Mihai Șora a revenit cu o postare pe contul său de facebook:

”Oameni buni,

1. Nici disperarea, nici lehamitea, nici sila nu sunt constructive.
Nu poți clădi ceva solid și viabil cu greață, din repulsie pentru cei aflați la putere.
Nu poți trăi cu lehamitea atârnată de gât. Aceea nu este viață.

2. O dictatură nu apare ca o zână îmbujorată, bătând diafan în geam – toc-toc – „Bună dimineața. Sunt dictatura!“

Dacă nu ne adunăm, OM CU OM, cât mai repede, vom deveni în curând provincie rusească. Și nu, nu va fi ca în 1948, când aveam cizma bolșevică pe grumaz, când nu știam unii de alții, când nu exista nicio sursă credibilă de informare, nici precedent în istorie. Va fi mult mai rapid și mult mai pervers.

Publicitate

Nu veți auzi vorbindu-se rusește pe străzi și în toate instituțiile, ci tot româna aceea stricată, precară și agramată a românilor noștri get-beget, cățărați la conducerea țării.

Nu veți vedea cozorocul Armatei Roșii, ci bastoanele Jandarmeriei române.

Avem – față de anii ’50 – acest avantaj tehnologic: putem comunica liber. Ne putem încă citi, auzi, organiza: OM CU OM.
Șansa aceasta (căci este o șansă) nu trebuie irosită vărsându-ne năduful ori lamentându-ne pe facebook, ci adunându-ne: OM CU OM – și făcând-o în chip inteligent și eficient.

Publicitate

Nu vă amăgiți cu iluzia că nu vor putea frauda alegerile! Că veți sta cu ochii în patru, atenți la mișcările lor. Dacă sunt capabili să-și facă un Parchet pentru a controla magistrații, înseamnă că pot – în realitate – face orice.

Nu vă amăgiți cu iluzia că – dând bir cu fugiții, plecând pe alte meleaguri, într-o altă țară – veți trăi liniștiți și senini: spectacolul țării voastre muribunde vă va urmări pretutindeni.

Niciodată protestele noastre nu au fost mai necesare.
Eu, unul, voi continua să protestez în Piața Victoriei.

Publicitate

Mihai Șora
București, 20 februarie 2019”

Reamintim că în urmă cu un an și jumătate, filosoful Mihai Șora a participat și la protestele din Alba Iulia. Atunci, acesta avea 101 ani și a străbătut alături de protestatari întreg traseul: din fața Prefecturii, prin Centru, pe Moților, până în Cetate.