Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,13%, iar ROBOR la 6 luni, cel mai scăzut nivel din martie până în prezent, potrivit datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României (BNR).

Publicitate

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,13%, faţă de 3,14%, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge o valoare egală cu cea din 16 iulie şi egală cu minimul ultimelor patru luni, 20 martie 2019.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,29%, faţă de 3,31%, şi atinge cel mai scăzut nivel din 15 martie 2019.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

Publicitate

BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, a crescut la 2,63%, de la 2,36% în T4 2018.