Eveniment
Înființarea unei rețele de canalizare în Beldiu, Pețelca și Căpud. Acord de mediu, solicitat de Primăria Teiuș la APM Alba
Locuitorii din satele Beldiu, Pețelca și Căpud, aparținătoare de orașul Teiuș, ar putea beneficia de o rețea de canalizare gravitațională, printr-o investiție estimată la peste 17,1 milioane de lei.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat pe 4 noiembrie depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare în satele componente ale orașului Teiuș (Beldiu, Pețelca, Căpud).
Potrivit memoriului de prezentare, proiectul vizează înființarea unei rețele de canalizare de tip gravitațional în localitățile Beldiu, Pețelca și Căpud.
În zonele cele mai joase urmează să fie prevăzute stații de pompare, care vor pompa apa uzată în rețeaua gravitațională, unde mai apoi va fi canalizată spre stația de epurare.
Racordurile vor fi executate prin amplasarea căminelor de racord la limita de proprietate, pentru evitarea spargerilor în zonele carosabile și asfaltate a drumurilor. În zona de accese unde prin lucrarea de canalizare este necesară spargerea acceselor, acestea se vor reface și vor fi aduse la starea inițială înainte de intervenție. În zonele unde există trotuare, dacă în urma intervenției este necesară spargerea trotuarelor, acestea vor fi refăcute și aduse la starea inițiala înaintea intervenției.
Potrivit documentației, lungimea totală a rețelei de canalizare gravitațională urmează să fie de 8.290 de metri. De asemenea, lungimea rețelei de canalizare sub presiune (refulare) va fi de 2.307 metri.
Sunt prevăzute 215 cămine, 10 stații de pompare și 367 de racorduri gravitaționale.
Valoarea totală a investiției este estimată la 17.166.174,21 de lei, fără TVA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News