Eveniment
INFORMARE meteo de vreme rea, vineri în Alba. Furtuni, ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Zonele vizate
Meteorologii au emis o nou informare de vreme rea valabilă în județul Alba, vineri, între orele 12.00 şi 22.00. Se vor semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică accentuată și ploi care vor cumula 20 de l/mp și 30-40 l/mp, pe arii restrânse.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menționat, vor fi perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată local în Muntenia și pe arii restrânse în Oltenia, Moldova și la munte. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică și în zilele următoare, îndeosebi după-amiaza și seara, în special în zonele de deal și munte precum și în nordul și centrul țării.
Atenţionare Cod Galben: orele 15.00-22.00
În județele Constanța, Tulcea, Prahova, Dâmbovița, Buzău, Vrancea și Argeș pe arii extinse instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 25 l/mp și izolat 50-60 l/mp.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News