Meteorologii au emis o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în țară de duminică 16 aprilie, ora 12:00, până luni, 17 aprilie, ora 10:00. 

Potrivit ANM, în intervalul menționat, ploile, mai ales sub formă de aversă, însoțite pe alocuri de descărcări electrice vor fi în extindere dinspre sud în cea mai mare parte a țării. În Moldova, Muntenia, Oltenia, Carpații Meridionali și Orientali, local se vor acumula cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp.

Publicitate

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45...50 km/h în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și pe crestele montane.

În cea mai mare parte a săptămânii viitoare vor fi perioade cu averse - în general moderate cantitativ - în majoritatea zonelor.

sursa: meteoromania.ro