Eveniment
InfoTrafic: Circulaţie întreruptă pe drumuri judeţene din Alba şi alte zone, ca urmare a inundaţiilor
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează miercuri dimineaţa că mai multe drumuri judeţene din Alba, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Vaslui şi Vrancea, circulaţia rutieră este întreruptă, din cauza inundării carosabilului.
În ceea ce priveşte drumurile naţionale nu sunt probleme din cauza vremii nefavorabile, însă se circulă în condiţii de iarnă în aproape toată ţara. S-a acţionat atât cu utilaje, cât şi cu material antiderapant, majoritatea drumurilor fiind curăţate. În ceea ce priveşte autostrăzile ţării, situaţia acestora este similară, nu sunt blocaje sau restricţii de circulaţie, iar carosabilul este negru, umed şi nu creează probleme.
Însă, din cauza revărsării unor cursuri de apă şi a inundării părţii carosabile, în continuare se circulă îngreunat în judeţul Bacău, pe DN12B, la ieşirea din localitatea Târgu Ocna către Slănic Moldova, în judeţul Buzău, pe DN10 Buzău – Braşov, în localitatea Măgura, la kilometrul 26+800 de metri şi în judeţul Vâlcea, pe DN64, în localitatea Băile Olăneşti, la kilometrul 134.
De asemenea, ca urmare a inundării carosabilului, pe mai multe drumuri judeţene din Alba, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita, Vaslui şi Vrancea, circulaţia rutieră este întreruptă.
În judeţul Alba, drumul cu probleme este DJ142L, sector din zona Mihalţ – Zărieş.
În ceea ce priveşte traficul feroviar, acesta este blocat pe ruta CF 904 Fieni-Pietroșița, în judeţul Dâmboviţa, la kilometrul 65+150 de metri, din cauza alunecării terasamentului.
Referitor la traficul aerian, precizez că acesta se desfăşoară în condiţii normale, nefiind în prezent curse anulate.
Iar în domeniul traficului naval, menţionez că toate cele 4 porturi, Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia sunt deschise circulaţiei, iar începând din această dimineaţă, de la ora 05:00, a fost deschisă şi bara Sulina, care pentru o perioadă de 24 ore a fost închisă, din cauza vântului puternic.
Având în vedere condiţiile meteorologice existente în toată ţara, precipitaţii mixte, vânt şi pe alocuri polei, care îngreunează semnificativ circulaţia, facem câteva recomandări şoferilor, pentru prevenirea accidentelor rutiere:
– înainte de a pleca la drum, să se intereseze de situaţia condiţiilor meteorologice existente şi de restricţiile de circulaţie impuse pe arterele în cauză;
– să verifice dacă au funcţionale sistemele de iluminare – semnalizare şi de climatizare – dezaburire şi să le folosească adecvat;
– să aibă autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, iar dacă tranzitează zone montane, de asemenea cu lanţuri;
– să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– să adopte o conduită preventivă la volan, circulând cu mare atenţie;
– să nu efectueze manevre bruşte sau depăşiri riscante;
– să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule;
– să folosească luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, în caz de precipitaţii sau ceaţă.
Revenim cu amănunte.
sursa: politiaromana.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News