Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Infracțiuni constatate de jandarmi și polițiști, în urma unei acțiuni generale în județ

Publicat

pol

Județul Alba a fost împânzit, vineri, de polițiști și jandarmi, scopul comun al acestora fiind prevenirea infracțiunilor, combaterea evaziunii fiscale și creșterea siguranței cetățeanului. La acțiune au participat 208 de cadre de la Inspectoratul Județean de Poliție Alba și Inspectoratul de Jandarmi al Județului Alba.

Au fost controlate 31 de unităţi comerciale şi şase de obiective asigurate cu pază și au fost aplicate 409 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 76.755 lei. Din acestea, 62 au fost formulate pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, privind activitatea de comercializare a bunurilor sau nereguli la circulaţia pe drumurile publice.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 3.545 lei şi au fost constatate 17  infracţiuni, din care două de natură economico-financiară, 11 la regimul circulaţiei rutiere şi patru infracţiuni judiciare. De asemenea, au fost reţinute 18 permise de conducere şi au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

Spre exemplu, la Cugir, pe strada Râul Mare, un echipaj de poliţie a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de  42 de ani, din aceeași localitate. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, ce a indicat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Cugir, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea de către o persoană a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.

De asemenea, tot vineri, lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud l-au identificat, pe raza localităţii Băgău, pe un bărbat de 32 de ani din Aiud, care conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de  0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și polițiștii din Zlatna au oprit vineri în trafic, pentru control, un autoturism condus de un băiat de 24 de ani din Baia de Arieș.  În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că plăcuţele de înmatriculare aplicate pe autoturism erau false. Acum tânărul este cercetat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax