Connect with us
Publicitate

Aiud

Infracțiuni cu violență la doar 8 zile de la eliberarea din penitenciar. Recidivist din Aiud condamnat la închisoare

tribunal-justitie-decizie-instanta-e

Publicat

La doar opt zile după ce a fost eliberat condiționat din penitenciar, un bărbat din Aiud a comis, în câteva ore, patru infracțiuni. A bătut bine un bătrân și i-a furat un pachet de țigări, a amenințat femei și copii cu moartea în timp ce fugea cu toporul după ei. Mai mult, a alergat polițiștii veniți să îl potolească cu acelaşi topor, o furcă și un corn de animal. Pentru a fi potolit, a fost nevoie de intervenția luptătorilor SAS din Alba.

Pentru faptele sale, Judecătoria Aiud l-a condamnat în luna octombrie la 3 ani și 10 zile de închisoare cu executare, dar bărbatul a contestat decizia și dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia.

Miercuri, 5 decembrie, magistrații instanței superioare din Alba Iulia au respins apelul bărbatului. Prin respingerea apelului, decizia de executare a pedepsei de 3 ani și 10 zile de închisoare a devenit definitivă.

Bărbatul aflat momentan în arest preventiv se va întoarce în penitenciar pentru a executa pedeapsa privativă de libertate.

Proaspăt ieșit din penitenciar, în 17 iunie, Romel Aurel Moldovan (47 de ani) a săvârşit, în decurs de câteva ore, nu mai puţin de patru infracţiuni.

Instanţa a reţinut că, pe lângă fapta de talhărie, a fost trimis în judecată şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv pentru ultraj, infracţiune contra autorităţii, faptă cu atât mai gravă cu cât este săvârşită de o persoană recent liberată din penitenciar, unde se presupune că trecuse printr-un proces de reeducare.

Potrivit anchetatorilor, în 17 iunie, în jurul orei 8.30, în timp ce o persoană, în vârstă de 69 de ani, se deplasa având o plasă asupra sa pe o stradă din Aiud, a fost acostată de inculpat şi lovită cu pumnii în zona capului, fiind pusă la pământ.

Inculpatul a lovit-o în continuare cu pumnii şi picioarele, după care i-a sustras un parchet cu ţigări. În jurul orei 10.00 a aceleiaşi zile, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a ameninţat cu acte de violenţă şi moartea mai multe persoane (femei şi copii) de pe stradă, fugind cu toporul după ei.

Un martor a alertat Poliţia, prin 112. Inculpatul a lovit apoi cu toporul în poartă şi în ţeava de gaz care se afla vizavi de locuinţa persoanei care a chemat Poliţia.

Au sosit între timp la faţa locului un agent de poliţie şi un poliţist local, care au încercat să poarte un dialog cu inculpatul, însă acesta şi-a rupt tricoul cu care era îmbrăcat şi s-a îndreptat ameninţător spre poliţişti, agitând securea deasupra capului şi strigând.

În aceste circumstanţe, poliţiştii s-au retras, cerând întăriri prin intervenţia altor doi poliţişti.

După tulburarea ordinii şi liniştii publice, în jurul orei 10.30, inculpatul, având aceeaşi secure asupra sa, a pătruns fără drept în curtea unei locuinţe pentru a scăpa de poliţiştii veniţi la faţa locului cu scopul de a-l conduce la sediul poliţiei şi a refuzat apoi la cererea succesivă a acestora să părăsească locuinţa.

Mai mult, după ce poliţiştii au intrat în curtea persoanelor vătămate, bărbatul a pătruns în locuinţa acestora, unde a distrus mai multe bunuri casnice (aragaz, televizor) şi a spart gemul şi uşa de la intrare.

După ce a ieşit din locuinţă, inculpatul a luat apoi asupra sa şi o furcă şi un corn de animal (corp obiect înţepător) şi i-a ameninţat pe oamenii legii. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Alba pentru a fi imobilizat şi dus la poliţie pentru audieri.

Ulterior a fost arestat preventiv, iar în 31 august a fost trimis în jduecată. Decizia de condamnare a fost pronunţată în 3 octombrie 2018 şi a fost contestată de inculpat.

Instanţa a mai dispus confiscarea securii, a furcii metalice cu mâner de lemn şi a unui corn de origine animală cu care a ameninţat oamenii pe stradă, precum şi pe poliţişti.

Cazierul acestuia relevă multiple condamnări, inclusiv pentru fapte de natura celor pentru care este trimis în judecată, respectiv violare de domiciliu, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, furt calificat, tăinuire şi distrugere.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate