Două asociaţii din Alba, alături de autorităţi locale şi cea judeţeană au demarat o iniţiativă menită să evidenţieze respectul pentru veteranii de război. Proiectul va fi prezentat de Ziua Eroilor, la Alba Iulia.

Publicitate

Este vorba despre arborarea unui drapel naţional al României, la locuinţa fiecărui veteran de război din judeţul Alba.

Inițiativa aparţine Asociației „Pro Cugir” și a Asociației Veteranilor de Război Filiala Alba „Regele Ferdinand I”, iar proiectul „Onoare și respect veteranilor de război” este derulat de Consiliul Județean Alba și administrațiile locale ale județului Alba, “în semn de profundă cinstire a bravilor noștri înaintași”, potrivit acestora.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Proiectul va fi prezentat joi, 17 mai, de la ora 13.00, cu ocazia Zilei Eroilor, la sediul Consiliului Judeţean Alba.

Tot joi, iniţiatorii vor merge la domiciliul a doi veterani de război din Alba Iulia, pentru înmânarea drapelelor.