Connect with us
Advertisement

Economie

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu peste 25%. Care sunt cele mai vândute mașini în România

Publicat

În primele patru luni ale acestui an, vânzările de autoturisme noi au înregistrat o creștere de peste 25%, potrivit datelor APIA.

Autoturismele “electrificate” au o creștere de 29,4%, realizând o cotă de piață de 20,4%.

Conform datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), aprilie 2023 vine cu o creștere de 16% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similară a anului precedent.

„Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna aprilie 2023 este în creștere cu 24,6% față de perioada similară din anul 2021, cu 120,1% faţă de martie 2020 şi cu 4,3% faţă de aprilie 2019”, transmite APIA.

Top 10 mărci vândute în România

Pe piața națională, TOP 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după primele patru luni din anul 2023, este condus de către:

  • Dacia (16.608 unități), urmată de
  • Renault (5.380 unități)
  • Ford (3.379 unități)
  • Hyundai (3.201 unități)
  • Toyota (3.121 unități)
  • Skoda (3.013 unități)
  • Volkswagen (3.001 unități)
  • Mercedes Benz (2.944 unități)
  • BMW (1.566 unități)
  • Suzuki (1.287 unități).

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total) au înregistrat, în luna aprilie 2023, un volum de 9.736 unități, cu 16,3% mai mult decât în luna similară din 2022.

Cota de piață în funcție de clasă și combustibil

După primele patru luni ale acestui an, se observă o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+30,4%), Clasa B (+41,8%), Clasa C (+57,1%), Clasa D (-13,8%), Clasa E (+42,6%), Clasa F (+48,8%), SUV (+9,6%), MPV (-92,8%) și Clasa Sport (-2,6%), raportat la perioada similară din anul anterior.

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 40,7%, în scădere cu 5,7% față de 2022, urmat de Clasa C cu o cotă de 30,5%, în creştere cu 6,2% și Clasa B cu o cotă de 18,9%, în creştere cu 2,2% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele patru luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creștere de 1,4% față de cota deținută în perioada similară din 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 66,3%.

În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 2,0% față de ponderea din anul 2022 și dețin o cotă de 13,3% din total.

Cele mai vândute mașini electrice

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după primele patru luni din 2023, o cotă de piață de 20,4%, care depăşeşte cu 7,1% cota deţinută de motoarele diesel.

Autoturismele full electrice dețin o cotă de 8,7% din piață în primele patru luni ale anului 2023 față de anul 2022 când reprezentau 7,9%.

Ca în anul 2022, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat, în anul 2023, achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+29,4%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. Este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+36,8%) şi a celor plug-in hybrid (+43,1%).

Cu atât mai mult, în primele patru luni din acest an, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 1.865 unități și o creștere de 27,9% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Renault Megane 292 unități, fără înmatriculări în perioada similară din 2022, Tesla Model Y cu 289 unități, creștere de 542,2%, Volkswagen e-UP! cu 221 unități, în creștere cu 132,6% și Tesla Model 3 cu 208 unități, în scădere cu 11,5% față de aceeaşi perioadă a anului 2022.

În ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 290 unități și o creștere de 143,7% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Mercedes Benz GLE cu 114 unități și o creștere de 18,8%, Mazda CX 60 cu 110 unități, fără înmatriculări în perioada similară din 2022, Renault Captur cu 109 unități, creștere de 55,7% și Mercedes Benz GLC cu 81 unități, în creștere cu 2,5%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 571 unități, în scădere cu 7,5% față de 2022, urmată de Toyota Yaris cu 487 unități și 68,5% creștere, apoi Toyota RAV4 cu 475 unități, în creștere cu 18,8%.

Cele mai multe achiziții, realizate de firme

Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4×4), se observă că, după primele patru luni din anul 2023, acestea dețin o cotă de piață de 23,0%, corespunzătoare unui volum total de 10.650 unități, în creștere cu 37,8% față de anul 2022, când se înregistrau 7.729 unități.

În ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în luna aprilie 2023 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 62,0% din totalul achizițiilor de autoturisme. Dacă ne raportăm la cele patru luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 59,0%, iar diferenta de 41,0% le revine persoanelor fizice.

La categoria autovehiculelor comerciale ușoare, se înregistrează, în aprilie 2023, o creștere de 20,6% față de luna aprilie 2022. Pe ansamblul celor patru luni din acest an, se remarcă o creștere de 25,0%, care consemnează o evoluție similară cu cea a autoturismelor (+25,1%).

Majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada similară a anului trecut.

sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    marți, 16.05.2023 at 11:33

    își cumpără mașini noi ( în special electrice ) șî sunt cu ele toată ziua prin service-uri.
    Nu merită, doar pentru faptul că ești scutit de ITP în primii trei ani.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement