Connect with us

Actualitate

INS: A scăzut consumul de energie electrică. Cât au produs centralele eoliene şi instalaţiile fotovoltaice, în România, anul trecut

Publicat

panouri fotovoltaice Din datele Institutului Național de Statistică, consumul final de energie electrică a fost de peste 16,287 miliarde KWh, în primele patru luni din acest an, în scădere cu 3,9% față de aceeași perioadă a anului 2014.

În economie, consumul final a scăzut cu 7%, iar consumul populației și iluminatul public au crescut cu 4,7%, respectiv 24,4%.

Tot anul trecut, a crescut producţia din centralele electrice eoliene şi instalaţii fotovoltaice.

În primele patru luni, resursele de energie primară au crescut cu 3%, iar cele de energie electrică cu 5,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Principalele resurse de energie primară au totalizat peste 10,721 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 309.500 tep față de perioada ianuarie — aprilie a anului trecut.

Potrivit INS, producția internă a însumat peste 7,471 milioane tep, în creștere cu 309.000 tep față de aceeași perioadă a anului precedent, iar importul a fost de circa 3,250 milioane tep.

„În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 22518,5 milioane KWh, în creștere cu 1196,9 milioane KWh (+5,6%) față de perioada corespunzătoare a anului 2014. Creșterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creșterii producției, cu 1103,3 milioane KWh (+5,2%). Producția din termocentrale a fost de 8826,3 milioane KWh în scădere cu 1016,4 milioane KWh (-10,3%). Producția din hidrocentrale a fost de 6677,8 milioane KWh în creștere cu 1484,6 milioane kWh (+28,6%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 3976,5 milioane KWh în scădere cu 91,7 milioane kWh (-2,3%)”, se arată în comunicat.

Producția din centralele electrice eoliene a fost de peste 2,383 miliarde KWh, în creștere cu 582,9 milioane KWh față de aceeași perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalații fotovoltaice în această perioadă a fost de 434 milioane KWh, în creștere cu 143,9 milioane KWh față de perioada corespunzătoare a anului 2014.

Exportul de energie electrică a fost de circa 3,580 miliarde KWh în creștere cu peste 1,790 miliarde KWh. Consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 2,650 miliarde KWh în creștere cu 67,6 milioane KWh, respectiv cu 2,6%.

sursa: agerpres

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement