Actualitate
INS: Salariul mediu net a crescut în iunie la 2.721 lei. În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
- Iunie 2018 comparativ cu Mai 2018
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 19,9% în activităţi de editare, cu 18,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 12,8% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;
- între 4,5% şi 9,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor textile;
- între 3,0% şi 4,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), comerţ, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 15,2% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);
- între 4,5% şi 9,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), colectarea şi epurarea apelor uzate;
- între 1,5% şi 3,0% în transporturi pe apă, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii anexe extracţiei, cercetare-dezvoltare.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News