Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

INSCOP: Încrederea în instituții interne și internaționale: Armata și biserica pe primele locuri. La coadă, Parlamentul

Publicat

armata militari

Dintr-un sondaj INSCOP recent reiese că instituția în care românii au cea mai mare încredere este armata, urmată de biserică, jandarmerie și poliție. La coada clasamentului se află partidele politice și Parlamentul.

Conform unui sondaj INSCOP realizat în perioada 21 ianuarie – 5 februarie 2019, clasamentul încrederii în instituțiile interne și internaționale este dominat de armată, respectiv de NATO, instituții cu profil de activitate similar.

institutii 1

Instituții interne

Armata continuă să fie instituția internă în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, 64,1% declarând că au încredere mare și foarte mare în această instituție (66,7% declarau același lucru în sondajul de opinie din luna noiembrie 2018). Urmează Biserica cu 54,5% (52,8% în noiembrie 2018), Jandarmeria cu 43,5% (49,3% în noiembrie 2018) și Poliția cu 41,2%.

39,7% dintre români au încredere multă și foarte multă în DNA, în timp ce 39,1% au încredere multă și foarte multă în Președinție (33,7% în noiembrie 2018). Urmează la egalitate primăria și BNR, ambele instituții fiind cotate cu 34,7%.

Un procent egal de români (31,4%) au încredere multă și foarte multă în SRI și SIE, în timp ce 27,7% dintre respondenți declară că au încredere multă și foarte multă în presă.

institutii 2

Pe următoarele poziții se situează Consiliul Județean cu 20,1% încredere multă și foarte multă, Curtea Constituțională cu 18,4% (19,9% în noiembrie 2018) și Guvernul cu 12,8% (13,7% în noiembrie 2018).

La coada clasamentului încrederii în instituțiile interne se situează partidele politice, cu 11,8 % încredere multă și foarte multă (9,1% în noiembrie 2018) și Parlamentul, cu 9,8 % încredere multă și foarte multă.

institutii 3

Instituții internaționale

Pe prima poziție în topul încrederii in instituțiile internaționale se situează NATO, cu un capital de încredere multă și foarte multă de 49,9%, urmat de UE cu 47,8%.

Parlamentul European beneficiază de un capital de încredere de 44,7%, în timp ce Comisia Europeană este cotată cu 43,8% încredere multă și foarte multă.

institutii 4

Sondajul INSCOP Research a fost realizat realizat pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.

Volumul eșantionului, de tip multi-stratificat, probabilistic, a fost de 1080 persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

institutii 5

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax