Connect with us
Advertisement

Eveniment

ÎNSCRIERI în CLASA PREGĂTITOARE în ALBA: Peste 2800 de cereri admise şi 527 locuri libere în şcolile din judeţ

clasa pregatitoare

Publicat

clasa pregatitoare Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a transmis situaţia înscrierilor la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016, după finalizarea celei de-a doua etape. Au mai rămas libere 527 de locuri pentru copiii care nu au fost încă înscrişi. Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, în perioada 14-17 aprilie se vor soluţiona de către IŞJ cererile în acest sens.

Până în 10 aprilie, în cele două etape de înscrieri în clasa pregătitoare au fost admise, în total, 2861 de cereri, potrivit datelor transmise de inspector școlar general Marcela Dărămuș de la IȘJ Alba. Numărul total de locuri disponibile în clasele pregătitoare din județul Alba este de 3.388, astfel că au rămas libere 527 de locuri.

În prima etapă de înscrieri, în perioada 23 februarie – 13 martie, au fost admise 2.698 de solicitări, iar în a doua etapă, în perioada 24 martie  3 aprilie, alte 163. IȘJ va face publice în scurt timp listele cu locurile rămase libere.

Citește și ÎNSCRIERI la CLASA PREGĂTITOARE în judeţul ALBA: Peste 100 de cereri depuse în etapa a doua

Citește și ÎNSCRIERI la CLASA PREGĂTITOARE în ALBA: Prima etapă. LISTELE cu copiii admişi şi locurile libere

Pentru cei care nu și-au înscris încă la școală copiii, reamintim că în clasa pregătitoare au acces copiii care împlinesc vârsta de 6 ani pâna la 31 august 2015, inclusiv.

La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2015, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Orice altă situație va fi rezolvată de către inspectoratele școlare, în interesul educațional al elevului și în conformitate cu cadrul legal.

Direct în clasa I se pot înscrie:

Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2015, inclusiv și care nu au parcurs, anterior, clasa pregătitoare, pot fi înscriși, la cerere, în clasa I.

La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2015, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei I.

Înscrierea se poate face în clasele I deja existente, pe locurile disponibile.

Cum și unde se face evaluarea psihosomatică a copiilor:

Evaluarea se face atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât si în diferite zone ale judeţului/ municipiului Bucureşti, cu prioritate în grădiniţe.

Evaluarea se efectuează în perioada 17 februarie – 11 martie, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Evaluarea se realizeaza de către personalul de specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituţii/ unităţi, precum şi medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.

La ce școală poate fi înscris un copil?
Părintele poate opta:

– pentru înscrierea la școala de circumscripție, în această situație, copilul este automat înscris.

– pentru o unitate de învățământ, alta decât școala de circumscripție, în această situație, copilul este înscris în limita locurilor libere și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale și, ulterior, a celor specifice de departajare.

Părintele poate solicita ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care părintele a făcut opțiunea.

Înscrierile se vor face:

La școala la care părintele dorește înscrierea copilului.

Cererile-tip de înscriere pot fi completate și validate direct la școala la care părintele dorește înscrierea copilului.

Cererile-tip de înscriere pot fi completate și online, pe un formular disponibil la adresa www.edu.ro, în secțiunea Înscriere în învățământul primar. Formularul va fi disponibil online din data de 23 februarie.

După completarea cererii online, părintele va trebui să meargă la școala la care dorește înscrierea copilului, pentru validarea cererii.

Actele necesare pentru înscriere:

Cerere-tip de înscriere

Copie și original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal

Copie și original al certificatului de naștere al copilului

Documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare/clasei I (acolo unde este cazul).

Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale și/sau specifice (acolo unde este cazul).

CRITERIILE de departajare pe care școlile le aplică dacă numărul de copii este superior numărului de locuri

Criterii generale:

Are un anumit tip de handicap

Este orfan de unul sau de ambii părinți

Provine de la casa de copii/centru de plasament/plasament familial

Are un frate sau o soră înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învățământ dorită

Criterii specifice:

Sunt aplicate după criteriile generale și numai dacă acestea nu reușesc să facă departajarea între copii, cu excepția situațiilor prevăzute de Metodologie.

Sunt elaborate de către fiecare unitate de învățământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinți/tutori legali și nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale, indiferent de condiția socială, financiară, indiferent de naționalitate, rasă, religie, confesiune, sex.

De unde se pot informa părinţii?

– internet: inspectoratele școlare generale vor crea, pe prima pagina a site-urilor lor, o secțiune – Înscrierea în învățământul primar 2015

– direct de la școli, cu ocazia evenimentului Ziua porților deschise.  Fiecare unitate de învatamânt în care se organizeaza clasa pregatitoare are obligatia sa organizeze acest eveniment public într-una din zilele din intervalul 18-26 februarie. Parintii si copiii vor putea vizita spatiile si vor putea discuta cu cadrele didactice.

– de la unitatile de învatamânt prescolar, în cadrul întâlnirilor pentru informarea si consilierea parintilor copiilor din gradinita care vor fi cuprinsi, în anul scolar 2015 -2016, în învatamântul primar.

TELVERDE – părinții pot suna gratuit la numărul  0800 816 xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru fiecare judet și să ceară informații și lămuriri. Indicativul pentru județul Alba este 258.

Ce tip de activități se vor desfășura la clasa pregătitoare?

Copiii își vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor si a literelor, vor învăța să observe mediul înconjurător și să interacționeze cu ceilalți copii, prin jocuri didactice, activități în echipă, activități de descoperire, prin desen sau muzică.

Se vor face mai multe ore de mișcare (două ore de Educație fizică + două ore de Muzică și mișcare).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement