Educație
ÎNSCRIERI la şcoală 2019: Peste 2.400 de cereri înregistrate în Alba, în prima etapă. Când se afişează rezultatele
Peste 2.400 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate în judeţul Alba, potrivit evidenţelor Ministerului Educaţiei. A doua etapă de înscrieri se desfăşoară în perioada 2-8 aprilie.
Potrivit situaţiei privind înscrierile publicată luni de Ministerul Educaţiei, până în 22 martie au fost înregistrate în judeţul Alba 2.472 de cereri, din care 2.231 pentru copii cu vârsta de 6 ani împliniţi până la 31 august 2019 şi 241 pentru copii cu vârsta de 6 ani împliniţi în perioada septembrie – decembrie 2019.
Lista copiilor înscrişi după prima etapă şi locurile libere vor fi făcute publice vineri, 29 martie.
În Planul de şcolarizare pentru clasa pregătitoare, an şcolar 2019-2020, în judeţul Alba, sunt 151,9 clase disponibile, cu un număr total de 2.905 locuri. Ministerul a precizat însă că toţi copiii care îndeplinesc condiţiile vor fi înscrişi în clasele pregătitoare.
Potrivit metodologiei, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.
Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
A doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie și se adresează copiilor care nu au fost înscriși/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile. Listele finale vor fi afișate în data de 11 aprilie.
Ulterior, conform metodologiei de înscriere, în săptămâna 12-19 aprilie, inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 – a doua etapă:
1 aprilie 2019: şcolile vor afişa procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar
2 aprilie – 8 aprilie 2019: părinţii depun cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă
8 aprilie – 10 aprilie 2019: procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile
11 aprilie 2019: afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare
12 aprilie – 19 aprilie 2019: centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News